În perioada 15 iunie - 26 iulie 2022, inclusiv, Ministerul Finanțelor derulează o nouă sesiune de înregistrare a cererilor de acord pentru finanțare, în baza HG 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie. Cererile de acord pentru finanțare se depun personal la Registratura Generală a Ministerului Finanțelor. Pentru această sesiune sunt alocați 700 milioane de lei pentru finanțarea unor investiții mai mari de 1 milion de euro. Vor beneficia 92 domenii de activitate, precum: industria prelucrătoare, construcții, HORECA, informații și comunicații, sănătate și asistență socială.
Nivelul de finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat se stabilește în funcție de mărimea proiectului de investiții și regiunea geografică. Prin grila de punctaj propusă, sunt încurajate investițiile în zonele cele mai slab dezvoltate ale României. Astfel, începând cu data de 15 iunie 2022 se deschide sesiunea de depunere a cererilor de acord pentru finanțare în baza schemei de ajutor de stat instituită prin HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere că, în prezent mai sunt în analiză 29 de cereri de acord pentru finanțare, depuse până la data de 03.02.2022 și ca urmare, nu se poate stabili cu exactitate valoarea bugetului rămas, din valoarea bugetului total al schemei de ajutor de stat, se stabilește pentru acestă sesiune un buget în valoare de 700 milioane de lei.
În funcție de proiectele depuse și rezultatele analizei acestora, bugetul sesiunii va fi majorat până la atingerea bugetului total al schemei de ajutor de stat în valoare de 6,38 miliarde de lei, odată cu aprobarea rectificării bugetului de stat aferent anului 2022, din care vor fi deduse sumele angajate deja prin acordurile pentru finanțare emise până la acea dată. Sesiunea are o durată de 30 zile lucrătoare. Ca urmare, cererile de acord pentru finanțare se pot depune, la Registratura Generală a Ministerului Finanţelor, până la data de 26.07.2022 inclusiv. Pentru operatorii economici care intenționează să depună cereri de acord pentru finanțare, Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Ajutor de Stat, organizează întâlniri tehnice în vederea clarificării prevederilor schemei de ajutor de stat, instituite prin HG nr. 807/2014, cu modificările și completările ulterioare. Ministerul Finanţelor anunţă că se pot înregistra cereri de acord pentru finanţare în baza HG nr. 332/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin HG nr. 332/2014 îl reprezintă dezvoltarea regională prin realizarea de investiții care determină crearea de locuri de muncă. Se acordă sume sub formă de granturi, de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura costurilor salariale.
Web Design by DowMedia