Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului a organizat o acțiune de întrajutorare a mai multor familii aflate în dificultate din Colonie Nuci, județul Vâlcea. Astfel, au fost distribuite pachete cu alimente neperisabile, jucării, dulciuri, precum și obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte.
„Prin derularea acestei acțiuni ne-am propus să aducem un strop de bucurie în prag de sărbători acestor copii cuminți care, în ciuda greutăților prin care trec, au dorința de a se forma și a învăța lucruri noi, lucruri frumoase și ziditoare”, a precizat Viorica-Adriana Iancu, Consilier social al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Web Design by DowMedia