Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Proiectul socio-educațional „Bucuria copiilor de a face fapte bune!”, derulat în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 13 din Municipiul Râmnicu-Vâlcea și Centrul de Consiliere și Informare Doamna Maria Brâncoveanu, care oferă servicii de sprijin pentru femei însărcinate și familii în dificultate, face parte din programele social-filantropice desfășurate de către Arhiepiscopia Râmnicului.
Acțiunea social-filantropică a fost derulată cu scopul de a duce Lumina Învierii în sufletul tuturor copiilor aflați în nevoie, pentru ca toți să se bucure.
Proiectul a oferit posibilitatea unui număr de 60 de copii din județul Vâlcea de a petrece Sărbătoarea Paştelui cu aleasă bucurie, simţindu-se mai aproape de Dumnezeu și de Biserică, iar beneficiarii, copii proveniți din medii defavorizate, au primit pachete cu dulciuri, rechizite, jucării și produse vestimentare.
„Prin derularea acestei activități, ne-am propus să aducem un zâmbet pe chipul celor care au o situație financiară dificilă. Mulțumim atât elevilor, cât și tuturor cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 13 din Municipiul Râmnicu-Vâlcea, implicate în buna desfășurare a acestui proiect, care a oferit elevilor ocazia de a face bine, de a înțelege faptul că valoarea unei fapte poate schimba vieți” a precizat doamna Viorica-Adriana Iancu, Consilier social al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Web Design by DowMedia