Filarmonica şi Teatrul Ariel şi-au ras 55 de posturi din care numai 2 erau ocupate

miercuri, 11 august 2010

Filarmonica şi Teatrul Ariel şi-au ras 55 de posturi din care numai 2 erau ocupate

Săptămâna trecută, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat organigramele şi statele de funcţii la Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu” şi Teatrul Municipal „Ariel”. Astfel, în temeiul prevederilor OUG nr. 63/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, s-a decis reducerea numărului de posturi vacante la Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu”. Concret, este vorba de diminuarea cu 50 de posturi vacante a numărului de posturi existent in cadrul acestei instituţii. Conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 62/2007, modificată şi completată prin HCL 347/2009, Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu” are prevăzute 132 posturi aprobate din care 82 de posturi ocupate si 50 de posturi vacante.

Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu” este instituţie publică de concerte, cu personalitate juridică, care realizează şi prezintă producţii artistice şi funcţionează în subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, fiind finanţată din subvenţii acordate de la bugetul local şi din venituri proprii. Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu” a luat fiinţă în baza Hotărârii nr. 2/1995 a Consiliului Judeţean Vâlcea, iar conform Hotărârii nr. 21/1999 a Consiliului Judeţean Vâlcea a trecut sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea.

În temeiul prevedrilor OUG nr. 63/2010 privind modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, Consiliul Local a mai decis reducerea cu cinci posturi a numărului de personal al Teatrului Municipal „Ariel”, după cum urmează: postul de secretar literar, gradul II, studii superioare şi postul de electrician iluminare scenă, treapta III, studii medii, se reduc din statul de funcţii şi din organigramă; posturile vacante în număr de 3, respectiv consilier juridic, casier şi operator imagine se reduc din statul de funcţii şi din organigramă.

Teatrul municipal „Ariel” este o instituţie de spectacole de repertoriu, cu personalitate juridică, cu patrimoniu propriu, în subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, fiind finanţat din subvenţii acordate de la bugetul local şi din venituri proprii. În baza HCL nr. 295/143/2008, teatrul a primit în administrare şi exploatare Cinematograful Ostroveni împreună cu dotările aferente pentru desfăşurarea activităţii de cinematografie. Teatrul are drept obiect de activitate cultivarea limbii române, promovarea culturii teatrale şi cinematografice româneşti şi internaţionale, educarea publicului prin manifestări de artă superioară. La ora actuală, Teatrul municipal Ariel deţine un număr de 41 de posturi conform anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 27/2010. (P.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe