Prin ceea ce a făcut pentru România modernă, Alexandru Ioan Cuza va rămâne veşnic un simbol naţional, venerat de întregul neam românesc.
Astăzi, se împlinesc 202 ani de la nașterea celui care avea să devină primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România.
În județul Vâlcea, găsim „Drumul lui Cuza”. Este vorba despre DJ 678A, drum județean care poartă o poveste, cea a fântânii aflate pe acest drum, la Galicea, unde, în data de 21 iunie 1859, s-a oprit din drumul său marele domnitor A. I. Cuza, pentru a gusta din apa izvorului nesecat al fântânii „Sfânta Treime”.
Pentru modernizarea acestui drum, care pleacă din DN 64 (Tătărani) traversează comunele Mihăești, Galicea, Nicolae Bălcescu și ajunge la Milcoiu (DN7), CJ Vâlcea investește cca 17,5 milioane euro - fonduri europene, investiția fiind în plină execuție.
Constantin Radulescu, presedinte Consiliul Judetean Valcea