Sparle si soaprle

duminică, 18 iulie 2010

Sparle si soparle

• Ultimul număr al Ziarului Tricolorul (condus de Valium Tudor) spunea că sâmbătă, în jurul orelor 7 dimineaţa, preşedintele Traian Băsescu a vorbit la telefon cu vrăjitoarea ţigancă Baba Neagră din Râmnicu Vâlcea. Imediat, tot în aceaişi dimineaţă, consiliera ministerială Elena de la Ministerul Dezvoltării a ajuns la vrăjitoarea ţigancă Baba Neagră, ca trimisă a Nimfei din Pleşcoi. Cică vrăjitoarea e complet cheală şi usucă tot ce atinge...

• Consilierul local Ion Matei s-a supărat săptămâna trecută pe noi pentru că am scris că a luat două autorizaţii de construire pentru extinderea vilei din zona Căzăneşti şi a trimis un drept la replică la... Viaţa Vâlcii. Nu este prima dată când un ziar publică un drept la replică la un articol apărut în alt ziar, însă publicaţia respectivă a „mirosit” că opinia lui Ion Matei nu a fost trimisă şi la Ziarul de Vâlcea şi astfel a aruncat pe piaţă „bomba”. Revenind însă la comunicatul în sine, remarcăm grija cu care Ion Matei încearcă să-şi construiască o imagine curată, de om cinstit, plecând tocmai de la acest caz.

Spunem noi că poate să existe o potrivire de nume între cele două personaje, poate că proprietarul de pe strada Macilor nr. 19 are 51 de ani, însă este sigur că omul PSD-ului din Râmnicu Vâlcea are pe undeva o vilă ascunsă, făcută poate din livrările de betoane ale firmei Edion către şantierul staţiei de epurare a Râmnicului (o lucrare publică). Vom verifica cazul atent şi vom prezenta vâlcenilor adevăratele proprietăţi ale... adevăratului Ion Matei!

• Criza financiară l-a lăsat pe drumuri pe secretarul de stat în Ministerul Muncii, vâlceanul Dumitru Nicu Cornoiu. Omul nu a apucat să se bucure de funcţie decât vreo patru luni, după ce a plimbat alte câteva luni hârtiile prin minister şi după ce a mai deţinut această funcţie în 2009, în timpul fostului Guvern PDL-PSD. Cornoiu a sperat că odată cu (re)venirea anunţată a prietenului său, Marian Sârbu, la conducerea Ministerului Muncii îşi va păstra postul de secretar de stat, însă premierul Emil Boc a fost de altă părere şi l-a trimis înapoi acasă, tocmai la Agenţia de Şomaj Vâlcea.

• Mai mulţi vâlceni ne-au semnalat la redacţie „insolaţia” oamenilor de la Direcţia Administrării Domeniului Public din Primăria Râmnicului, care nu văd buruienile de un metru înălţime crescute pe pasajul dintre podul de cale ferată din Ostroveni şi bariera de la SC Vâlceana SA. Rămânem tot în zonă şi îi atragem atenţia primarului Romeo Rădulescu că au trecut mai bine de şase luni de la aprobarea investiţiei de modernizare a Piaţetei Cina şi nici până în momentul de faţă nu au demarat lucrările.

• Coincidenţă sau nu, trebuie să remarcăm faptul că Grupul de Salubrizare Urbană câştigă licitaţii de salubrizare pe bandă rulantă la primării din judeţul Vâlcea. Firma are un puternic spate portocaliu, asta pentru că în anul 2008, societatea a donat peste 3,6 miliarde de lei vechi către Partidul Democrat Liberal.

• Am reţinut un mesaj postat     de un cititor pe site-ul ziarului nostru: „Romică Rădulescu nu va fi în stare să întreţină ce a făcut Gutău, dar să mai şi continue proiectele predecesorului. Am fost zilele trecute spre staţiunea Olăneşti, am rămas îngrozit de cum arată trotuarele pe strada Ştirbei Vodă, de un an de zile sunt făcute pe jumătate, adică doar bordurate şi în rest lăsate în paragină. În loc să le termine, Romică amenajează noi parcări prin cartierele Râmnicului.

Îl acuz de dobitocenie crasă. Păi, în plin sezon (numai la asta dacă s-ar gândi!), turiştii care merg în staţiune şi văd acele trotuare neterminate, vor trăi cu impresia că strada Ştirbei Vodă este cel mult o stradă comunală, iar când intră în comuna Vlădeşti, parcă au intrat în oraş!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe