Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Direcţia Administrării Domeniului Public derulează la acest moment lucrări destinate fluidizării traficului auto la intersecţia străzii Grigore Procopiu cu strada Mărăşeşti. Investiţia constă în lărgirea carosabilului străzii Grigore Procopiu pe sensul de coborâre către Est, astfel încât să se creeze o bandă centrală de stocare pentru autovehiculele care virează la stânga, facilitându-se traseul celor care merg înainte sau fac dreapta pe strada Mărăşeşti şi reducându-se ambuteiajele înregistrate mai ales la orele dimineţii şi cele ale amiezii. Recent, DADP a finalizat o lucrare asemănătoare la intersecţia străzilor Rapsodiei şi Matei Basarab, cu efecte vizibile în descongestionarea traficului auto. Investiţia din cartierul Traian se va finaliza în cel mai scurt timp, iar conducătorii auto sunt rugaţi să tranziteze cu atenţie zona pe perioada derulării lucrărilor.
Web Design by DowMedia