• fosile de zimbru şi mamut, vechi de milioane de ani, descoperite la sud de municipiul Drăgăşani
Puţină lume ştie că în comuna Lungeşti - satul Fumureni, situată la sud de municipiul Drăgăşani, au fost găsite fosile de mamut şi zimbru. Fosilele datează de circa 1,7 milioane ani. Pe lângă acestea, au fost găsite şi unelte de piatră datând din perioada neoliticului. O parte dintre unelte se află la Muzeul de Istorie Vâlcea. Fosilele de mamut au fost donate recent Muzeului Natural de Istorie. Cel care ocupă cu studierea relicvelor este învăţătorul Gheorghe Dumitraşcu, poreclit „Mamu”, din cauza hobby-ului său. În zonă se mai află şi o mănăstire cu acelaşi nume - Mamu.
Pasiunea lui Dumitraşcu este să colecţioneze diverse obiecte, de la cele tradiţionale, până la sfeşnice aparţinând domnitorului Constantin Brâncoveanu, acte de proprietate de pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza şi chiar fosile de mamut. Obiectele adunate de el ar putea umple mai multe încăperi, fiecare cu specificul ei. Sala de expoziţie din locuinţa sa etalează costume populare lucrate de cele mai talentate femei din zonă, păstrând tradiţia împletirii semnelor pe ie, pe fotă sau pe brâul de încins mijlocul. Există aici şi un război de ţesut, cu obiectele finite lângă el - scoarţe olteneşti şi velinţele în culori naturale. Sunt unelte populare folosite în întreaga comunitate în procesul muncii, dar şi al creaţiei: furci de tors, caiere, ustensile folosite pentru vinificare, pive, talăngi, chiar şi o salbă de zurgălăi pentru cai şi un corn al pădurarilor şi paznicilor, un tub de ceramică pentru canalizare găsit la Stăneşti. Lăzile de zestre păstrează încă emoţia fetelor de măritat din vremurile apuse, care-şi aşteptau ursitul cu lada plină de lucruri făcute de ele.
„Nici o domnişoară nu se mărita până nu umplea lada de lucruri de valoare - zestrea lor”, spune primarul. Se mai regăsesc aici monezi şi bancnote vechi, obiecte de cult, cărţi, o Biblie din anul 1900, acte, articole din presă despre ceramica de la Lungeşti, şi, bineînţeles, obiecte de ceramică: oale, străchini, talere, căni, vechi de cel puţin 100 de ani. Piesele de rezistenţă ale micului muzeu sunt icoanele vechi de 450 - 500 de ani, bătrâna Biblie, un sfeşnic donat de domnitorul Constantin Brâncoveanu Mănăstirii Mamu, acte de proprietate de pe timpul lui Cuza, precum şi o atestare documentară a localităţii de pe vremea lui Ţepeş (1437 - 1 august).
Primarul păstrează încă planşele pe care a desenat scheme ale comunităţii urmaşilor cu care şi-a luat gradul I în învăţământ. Colecţia este completată de fotografii cu figuri de personalităţi ale locului sau cu monumente istorice.
Octavian HERŢA
Web Design by DowMedia