Compania AVICARVIL a realizat anul trecut un profit de 730.000 euro, la venituri totale de 72 milioane de euro

miercuri, 15 decembrie 2021

 

Conform situaţiilor financiare, SC Avicarvil SRL Vâlcea a realizat anul trecut venituri de 356,5 milioane de lei (72 milioane de euro), o cifră de afaceri de 350 milioane de lei şi un profit de peste 3,62 milioane de lei (730.000 euro). Având circa 930 de salariaţi, SC Avicarvil SRL înregistra la data de 31 decembrie 2020 datorii totale de 108 milioane de lei, stocuri de 11,4 milioane de lei şi tipul de activitate era, conform clasificării CAEN, „Creşterea păsărilor”.

Spre comparație, SC Avicarvil SRL a realizat în 2019 venituri de 283 milioane de lei, afaceri de 281,7 milioane de lei, un profit de peste 417.000 lei și avea 900 de salariaţi. Tot în 2019, SC Avicarvil SRL a aprobat majorarea capitalului social al societății cu suma de 500.000 lei, prin emisiunea a 50.000 părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare şi cooptarea unul nou asociat, SC Carmistin Internațional SRL Bucureşti, care a subscris şi a vărsat noile părţi sociale emise.

SC Avicarvil SRL a fost preluată de către grupul Carmistin în 2008 prin privatizarea diviziei agro a SC Oltchim SA. Grupul a investit în mod constant în SC Avicarvil SRL, atât din resurse financiare proprii, cât şi apelând la finanţări externe, puse la dispoziţie de Uniunea Europeană. SC Avicarvil SRL şi-a început activitatea prin preluarea uneia dintre cele mai mari platforme de creştere a păsărilor din România, cu vastă experienţă în creşterea puilor, datând din anul 1978. SC Avicarvil SRL a început investiţiile în anul 2008, prin retehnologizarea fermelor, mărirea capacităţii de sacrificare a abatorului şi construcţia unei platforme logistice în anul 2011. SC Avicarvil SRL a dezvoltat o reţea proprie de magazine reunită sub brandul „La Provincia”, reţea compusă, în prezent, din peste 100 de magazine.

Investiţiile totale în judeţul Vâlcea ale grupului Carmistin International în aceşti 13 ani sunt de peste 65 milioane de euro, sume care au intrat în modernizarea celor 80 de hale de pui şi porci, a depozitului logistic de produse din carne frigorific, în modernizarea fabricii de FNC Băbeni. Compania deţine un abator în care au fost investiţi, pe parcursul celor 13 ani de activitate, mai bine de 10 milioane de euro, spaţiu în care toate procedurile de sacrificare, tranşare, ambalare, refrigerare şi congelare se desfăşoară conform unui flux riguros, permanent controlat, flux din care carnea de pasăre, ambalată şi etichetată, porneşte, fie direct către consumatorii, prin magazine, fie către marii comercianţi, fie către marii procesatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe