Părintele Nicolae Daneș, iconom credincios al tainelor lui Dumnezeu

Am aflat cu durere despre trecerea la cele veșnice a părintelui Nicolae Daneș, slujitor vrednic al Mântuitorului Hristos care a căutat, prin iubire și multă sfătuire, să-i călăuzească pe toți fiii săi duhovnicești către Împărăția lui Dumnezeu.

Părintele Nicolae a văzut lumina zilei la 14 ianuarie 1946 în localitatea Câineni, fiind cel de-al doilea fiu al binecredincioșilor săi părinții Nicolae și Maria Daneș. A avut o copilărie zbuciumată din pricina faptului că la vârsta de 4 ani a rămas orfan de mamă. Împreună cu fratele său Ionel au crescut în casa bunicilor din partea tatălui, la familia Ilie Daneș din satul Câineni, care au sădit în sufletele copiilor dragostea de Dumnezeu și râvna pentru Biserică și învățătură, urmând în satul natal cursurile școlii primare. Avea vârsta de 10 ani în anul în care fratele și bunicii au trecut la cele veșnice. Și-a petrecut restul copilăriei și adolescența la Sibiu, într-un cadru instituționalizat. Evlavios și aplecat spre studiu, a absolvit Liceul Bruckenthal din Sibiu, la finalizarea căruia a urmat stagiul militar la Oradea.

A revenit pentru scurt timp în satul natal, unde a lucrat ca bibliotecar, apoi a mers la Sibiu, ocupând postul de pedagog în cadrul Căminului Uzinelor Independența. În anul 1967 a fost admis la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pe care a absolvit-o în anul 1971, cu susținerea tezei «Biblia Sfântului Andrei Șaguna».

S-a căsătorit în anul 1971 cu doamna Maria, Dumnezeu binecuvântându-le familia cu nașterea celor doi fii, Marian Nicolae și Ilie Iulian. Și-a urmat chemarea vocației slujirii lui Dumnezeu și, în același an, a fost hirotonit preot pentru comunitatea creștinilor din satul Chimitelnic, comuna Sânger, din județul Mureș, urmând îndemnul Mântuitorului: „Mergeţi şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura” (Marcu XVI, 15-16). S-a făcut tuturor toate (I Corinteni IX, 22), ca pe toți să-i așeze în dragostea și comuniunea Preasfintei Treimi. Le-a descoperit tuturor că rugăciunea este aripa credinţei, oglinda iubirii, pecetea care surpă păcatul, sămânţa nădejdii şi chezăşia vieții veșnice.

Cu toate că începutul slujirii sale preoțești a fost înțesat de multe greutăți și lipsuri, a urmat îndemnului de „a binevesti săracilor, a tămădui pe cei zdrobiți cu inima, a propovădui iertarea și a ușura pe cei apăsați” (Luca IV, 18). Și-a întâmpinat credincioșii întotdeauna cu multă blândețe, în duh de pace, ca „un om între oameni, pus pentru oameni spre cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Evrei V, 1), sfătuindu-i să slujească Biserica, fapt pentru care a devenit apreciat și iubit de întreaga comunitate.

În anul 1977 a revenit în Arhiepiscopia Râmnicului, unde timp de 12 ani ani a slujit la Parohia  Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Râmnicu-Vâlcea, apoi, din anul 1989 până în anul 2011, la Parohia Muiereasca de Jos.

A căutat să se arate vrednic spre împlinirea neabătută a îndatoririlor duhovnicești, pe care, cu bună chibzuință, le-a împletit cu preocupările administrativ-parohiale, arătându-se a fi un adevărat „păstor” așezat spre folosul credincioșilor. Pe plan administrativ, în bună conlucrare cu enoriașii săi, a restaurat pictura Bisericii Sfântul Nicolae de la Parohia Muiereasca de Jos, a refăcut tâmplăria și stranele, a consolidat  zidul împrejmuitor al cimitirului, a construit capela și clopotnița, a restaurat așezământul social al parohiei.

Întru toate, a căutat să se smerească pe sine spre a putea ridica povara celorlalţi şi să facă simţită între parohienii săi prezenţa lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Părinte sufletesc al tuturor enoriaşilor, a privit rugăciunea și sfintele slujbe drept căile prin care a primit întreg darul şi sprijinul de la Dumnezeu, fără de care el nu putea fi preot.

Chipul blând și inima generoasă a părintelui Nicolae s-au întipărit în sufletele credincioșilor pe care i-a călăuzit spre Împărăția lui Dumnezeu pe parcursul celor  50 de ani de slujire preoțească, rămânând în amintirea tuturor pentru credința sa puternică în Dumnezeu și dragostea față de oameni.

În aceste momente de tristețe, ne amintim de cuvintele Mântuitorului Hristos Care ne întărește nădejdea în viața cea veșnică: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan XI, 25). Despre învierea de obște de la Parusie ne încredințează și Sfântul Apostol Pavel: „Aşa este învierea morţilor: se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru ne­stricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (I Corinteni XV, 42-44).

Ne rugăm Mântuitorului Hristos, Biruitorul morții și Izvorul vieții veșnice, să așeze sufletul părintelui Nicolae în ceata vrednicilor Săi preoți, acolo „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”, iar pe cei îndoliați să-i întărească în nădejdea Învierii celei de obște.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Al vostru, al tuturor, către Hristos Domnul rugător,

† Varsanufie

Arhiepiscopul Râmnicului