• După ce a pus pe butuci o fabrică de bere şi după ce a ascuţit creioane la OCPI Vâlcea,
Nicu Trandafir
După ce a şomat aproape patru luni prin sediul PSD Vâlcea, fostul berar şef al Vâlcii, pe numele său Nicu Spiridon, şi-a găsit în sfârşit un serviciu cu sprijinul evident al preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea. Este vorba de postul de şef al Serviciului Public Judeţean de Pază Vâlcea, o instituţie aflată în subordinea CJ Vâlcea. Fostul director de la SC Bere Alutus SA nu are nici o legătură cu domeniul respectiv, însă presiunile la adresa lui Ion Cîlea l-au împins pe mult prea „puternicul” şef al PSD Vâlcea să-l angajeze pe Nicu Spiridon la Serviciul Public Judeţean de Pază. Asta în condiţiile în care legea interzice angajări în sistemul bugetar şi după ce Guvernul a anunţat că se pregăteşte să disponibilizeze zeci de mii de bugetari.
Ion Cîlea, preşedintele CJ Vâlcea, se comportă ca un fel de „tătuc” cu toţi membrii PSD Vâlcea care nu au servici. Sunt o grămadă de pierde vară care au fost angajaţi doar că aveau un carnet de partid în buzunar. Cazul Nicu Spiridon nu este din păcate singular şi demonstrează dispreţul lui Ion Cîlea faţă de banul public, pentru că angajările sunt dictate de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, însă plata salariilor grase este făcută din banii tuturor contribuabililor din Vâlcea. Mai putem aminti aici cazul eternului preşedinte de la Organizaţia de Tineret a PSD Vâlcea, Costi Rădulescu, care a fost angajat pe post de „consilier” la o societate comercială din subordinea CJ Vâlcea. Costi Rădulescu a primit acest post după ce a fost scos pe uşa din dos a Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea şi unde, timp de aproape şase luni, şi-a dovedit incompetenţa.
Nicu Spiridon nu se poate lăuda cu multe realizări în viaţa profesională, doar poate cu faptul că a falimentat o fabrică de bere şi a trimis în şomaj peste 200 de salariaţi. Apoi, timp de vreo patru luni, a ascuţit creioane din postura de director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vâlcea, asta pentru că termeni precum „fotogrammetrie, teledetecţie, cadastru şi cartografie” l-au lăsat „rece” pe fostul degustător de bere din cazanele şi butoaiele de la SC Bere Alutus SA. Firesc, la sfârşitul anului trecut a venit la putere noul Guvern PDL, iar pesedistul-berar Nicu Spiridon a fost pus pe liber şi lăsat să facă curăţenie la propriu prin sediul PSD Vâlcea. În locul lui Nicu Spiridon, la OCPI Vâlcea, a venit profesionistul Gheorghe Dumitraşcu, cel care a fost director şi înainte de epoca „Nicu Spiridon”.
Mai mult ca oricând, Ion Cîlea are nevoie de linişte la PSD Vâlcea, având în vedere că în această vară sunt programate alegeri la conducerea organizaţiei judeţene. De aceea, şeful pesediştilor vâlceni l-a „calmat” pe gălăgiosul Nicu Spiridon cu un post de director la Serviciul Public Judeţean de Pază Vâlcea. În urmă cu câteva săptămâni, Ion Cîlea a încercat să-l pună şef la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea, însă acesta şi-a dat seama că nu va avea sorţi de izbândă având în vedere că pentru demiterea şi numirea unui şef la o unitate din subordinea CJ Vâlcea trebuie să ai majoritate în plenul CJ Vâlcea. Or, PSD a rămas izolat, iar alianţa dintre PDL şi PNL prinde tot mai mult contur la CJ Vâlcea. În aceste condiţii, Nicolae Vălimăreanu (membru PNL) are toate şansele să rămână în continuare la conducerea RAJDP Vâlcea. Oricum, postul de director la Regia de Drumuri era o căciulă mult prea mare pentru fostul berar şef Nicu Spiridon....
Trebuie să mai spunem că în urmă cu cinci luni, Ion Creţan a renunţat la calitatea de director al Serviciului Public Judeţean de Pază, în favoarea pensiei de colonel. Totuşi, Ion Creţan a anunţat atunci că îşi rezervă dreptul de a contesta în instanţă prevederile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, şi raţionalizarea unor cheltuieli publice. În aceste condiţii, Consiliul Judeţean Vâlcea s-a reunit la sfârşitul anului trecut, pentru a aproba încetarea actului de numire în funcţia de director al Serviciului Public Judeţean de Pază Vâlcea a lui Ion Creţan şi exercitarea cu caracter temporar a funcţiei de director, de către Radu Bădiţă - şef detaşament. Ion Creţan a exercitat funcţia de director al SPJP Vâlcea, în baza unei hotărâri a Consiliului Judeţean Vâlcea din urmă cu aproape patru ani, şi prin care a fost numit în această funcţie de conducere.
Web Design by DowMedia