Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat recent realizarea obiectivului de investiţii „Arteră de circulaţie între Splaiul Independenţei şi strada Morilor, inclusiv pod peste râul Olăneşti”, la valoarea de 6.032.304 lei cu TVA. S-a mai aprobat cererea de finanţare pentru includerea în programul naţional de investiţii „Anghel Saligny” a obiectivului de investiţii.
Realizarea obiectivului de investiții „Arteră de circulaţie între Splaiul Independenţei şi strada Morilor, inclusiv pod peste râul Olăneşti” se propune pentru amenajare strada nouă, prin realizare sistem rutier, amenajare trotuare, amenajare rigolă carosabilă, iluminat public si canalizatie net-city si pod peste râul Olanesti - pentru a asigura legătură între Stadion, parcul Zăvoi și strada Morilor, în conformitate cu Planul de Mobilitate Urbana. Lungimea străzii nou propusa pentru amenajare este de 209 ml, din care pod traversare râul Olanest, cu lungime propusă de 65 ml.
Valoarea lucrărilor de amenajare a străzii s-a estimat ținand cont de standardele de cost pentru PNI Anghel Saligny, pentru drum public in interiorul localitatii, valoarea estimata fiind de 341.367 lei fara TVA. Lucrările neincluse in standardele de cost au fost estimate din lucrări similare in conformitate cu nota justificativa nr. 40844/21.10.2021. Pentru stabilirea valorii totale a obiectivului de investitii s-a ținut cont de prevereile H.G. 907/2016 privind etapele de elaborare și continutul cadru al al documentaţiilor tehnico economice aferente obiectivelor sau proiectelor de investitii finanțate din fonduri publice. Având în vedere dorinţa de dezvoltare a municipiului şi asigurarea accesului tuturor cetăţenilor municipiului la servicii de calitate ce pot fi oferite prin dezvoltarea unor proiecte prioritare care conduc la îmbunătăţirea condiţiilor de trai prin asigurarea serviciilor publice elementare, de bază, în acord cu nevoile beneficiarilor, se impune realizarea acestor investiţii pentru dezvoltarea economico-socială a municipiului.
Web Design by DowMedia