IN ATENTIA ANGAJATORILOR – SUME RESPINSE LA PLATĂ OUG 158/2005

vineri, 12 noiembrie 2021
Începând cu data de 01.08.2021 au intrat în vigoare prevederile OUG nr.74/2021, pentru modificarea şi completarea OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, pentru modificarea art. 299 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale aprobate prin Ordinul nr.729/2021 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr.15/2018/1.311/2017.
Noutățile legislative precizate mai sus au implementat modificări atât pentru angajatori cât si pentru persoanele fizice.
PENTRU ANGAJATORI
Pentru sumele prevăzute la art. 38 alin.(1) din OUG nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006 , cu modificările şi completările ulterioare, respinse la plată de casele de asigurări de sănătate pentru care acestea au întocmit şi transmis comunicările de respingere a plăţii şi pentru care angajatorii nu au depus până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă o nouă cerere de restituire însoţită de documentele care dovedesc remedierea cauzelor de respingere la plată înscrise în comunicare, termenul- limită de depunere este data de 31 decembrie 2021.
Începând cu data de 1 ianuarie 2022, termenul de remediere a cauzelor de respingere şi de depunere a cererilor de restituire însoţite de documentele justificative este de maximum 90 de zile de la data primirii comunicării.
SUMELE ÎNSCRISE ÎN CERERILE DE RESTITUIRE ÎNREGISTRATE LA CASELE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, ÎN AFARA TERMENELOR PREVĂZUTE MAI SUS SE RESPING DEFINITIV LA PLATĂ ŞI NU SE DECONTEAZĂ DIN BUGETUL FONDULUI NAŢIONAL UNIC DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE.
Alin Voiculet, director general Casa de Asigurari de Sanatate Valcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe