"Oltchim" estimează că va ajunge la capacitate maximă la finele lunii iunie

duminică, 9 mai 2010

"Oltchim" estimează că va ajunge la capacitate maximă la finele lunii iunie

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (simbol OLT) a raportat la finele primul trimestru o pierdere de 52,8 milioane de lei (aproximativ 12,7 milioane de euro), în creştere de 1,8 ori faţă de pierderile înregistrate în primul trimestru al anului anterior, de doar 28 de milioane de lei. Afacerile companiei au scăzut cu 15,7%, de la 284,61 milioane de lei la 239,92 milioane de lei. 

    

Directorul general al companiei, Constantin Roibu, ne-a declarat că pierderile sunt explicabile prin faptul că încă de anul trecut combinatul funcţionează la doar 30% din capacitate. "Noi ne programasem încă de anul trecut să ajungem la 100% din activitate. Ne programasem apoi pentru anul acesta, în luna mai să ajungem la capacitate maximă, dar timpul a fost destul de rece şi nu am putut să ne reparăm instalaţiile. În aceste condiţii, estimăm că la finele lunii iunie vom ajunge la capacitate maximă", a mai spus Roibu. 

    

Veniturile companiei au scăzut cu 26,7%, de la 319,68 milioane de lei la 234,11 milioane lei, în timp ce cheltuielile totale s-au redus cu 17,5%, de la 347,78 milioane lei la 286,91 milioane lei.

     După primul trimestru al lui 2010, datoriile societăţii avansaseră cu 11,6%, de la 1,71 miliarde de lei la 1,91 miliarde de lei, în timp ce creanţele companiei s-au redus cu 8,9%, până la 206,53 milioane de lei. 

    

Compania şi-a bugetat în acest an un profit de 8,5 milioane de lei, după ce anul trecut a avut pierderi de 209,8 milioane de lei, şi se aşteaptă la venituri în creştere de 2,5 ori, până la 2,727 miliarde de lei.

     Compania "Oltchim" este controlată de stat, care deţine prin Ministerul Economiei 54,79% din titluri, în timp ce firma germană PCC are 12,16% din acţiuni. 

(www.bursa.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe