Sparle si soparle, 01.11.2021

luni, 1 noiembrie 2021
  • Pentru a putea începe lucrările de construcție (estimate în anul 2023), Executivul a adoptat printr-o hotărâre de guvern declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor afectate de viitoarea autostradă Sibiu-Pitești, tronsonul 3 Cornetu-Tigveni, din comunele Perișani și Racovița, județul Vâlcea. Listele complete și detaliate cu sutele de proprietari sau proprietăți ce vor fi expropriate se află afișate la sediile primăriilor Perișani și Racovița. Secțiunea 3 Cornetu-Tigveni va avea o lungime de 37,4 kilometri și, alături de secțiunea 2, acest lot este unul dintre cele mai dificile din autostrada care va uni Muntenia de Ardeal, întrucât va fi construit în zona de munte. Durata contractului este de 133 de luni și cuprinde 14 luni perioada de proiectare, 59 luni perioada de execuție și 60 luni perioada de garanție a lucrărilor. Această secțiune conține: tunel cu două galerii independente în lungime de 1,7 km/galerie; nod rutier Cornetu și nod rutier Văleni, ecoduct în zona localității Călinești.

 

  • Din declarația de avere a șefului Jandarmeriei Vâlcea, Grigore Ciaușescu, reiese că este un adevărat „latifundiar” fiindcă deține 9 terenuri (din care, 2 în Râmnicu Vâlcea, 6 în diferite comune din județul Olt, și unul în Voicești-Vâlcea), plus două apartmente și o vilă de 202 mp, toate în Râmnicu Vâlcea. Grigore Ciaușescu mai este fericitul posesor al unei mașini Ford Kuga, iar anul trecut a câștigat... 3282 lei din „echipament” primit de la Jandarmeria Vâlcea, pe când soția lui a ridicat suma totală de circa 2 miliarde de lei vechi, din care, cea mai parte, din postura de judecătoare la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

 

  • Conform gsp.ro, Narcisa Lecușanu (45 de ani) a anunțat că va candida din nou pentru un loc în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Handbal. Fosta handbalistă de la Oltchim vizează un nou mandat, după cel din 2017. „În curând, voi merge la Basel pentru Congresul IHF. Acolo, pe 6-7 noiembrie 2021, familia handbalului mondial își va alege reprezentanții pentru următorii 4 ani. Din păcate, pandemia nu ne permite întâlnirea fizică cu toți membrii Federațiilor Naționale, însă ne adaptăm și de această dată, așa cum am reușit și în ultimul an și jumătate”, a afirmat Narcisa Lecușanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe