Medicul Adrian Wiener: România trece printr-o catastrofă umanitară. În ultimele 24 de ore am înregistrat o mortalitate peste dublul Europei

miercuri, 29 septembrie 2021

Adrian Wiener spune că respectarea măsurilor de protecţie şi vaccinarea anti-COVID „poate avea impact asupra numărului de decese” FOTO Inquam Photos / George Călin „România trece printr-o catastrofă umanitară”, după ce în ultimele 24 de ore am înregistrat o mortalitate peste dublul Europei şi de 6 ori mai mult decât media lumii, a afirmat Adrian Wiener, vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. Ş

„România trece printr-o catastrofă umanitară. În ultimele 24 de ore am înregistrat o mortalitate peste dublul Europei şi de 6 ori mai mult decât media lumii. 10.000 de persoane internate în spital, dintre care 300 de copii. Peste 1000 de oameni cu formă severă sau critică de boală luptă pentru fiecare respiraţie pe un pat de ATI. Din totalul deceselor raportate ieri în lume 5% sunt români. 11,5% din decesele Europei sunt în România. Covârşitoarea majoritate a acestor decese erau evitabile; prin vaccinare, prin măsuri de protecţie”, a scris vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor Adrian Wiener, pe pagina sa de Facebook.  Conform medicului şi deputatului USR-PLUS, cauzele pentru care am ajuns la această implozie socială sunt următoarele: „Scăderea încrederii în autorităţi, în decidenţi, în clasa politică; de înţeles după 30 de ani de viermuială, impostură, jaf şi exhibiţionism politic înfiorător; Atomizarea societăţii în care trăim; lipsa acuităţii pentru binele comun; zidurile pe care le-am ridicat în jurul nostru. Lipsa coeziunii face aproape imposibil efortul colectiv necesar în cazul unei catastrofe; Gradul redus de alfabetizare ştiinţifică; lipsa gândirii critice; vocea criminală a antivacciniştilor militanţi a răzbătut şi are ecouri în mult prea mulţi dintre compatrioţii noştri: “vaccinul îţi modifică ADN-ul, ”devii infertil”, ”e un experiment”, ”e doar o gripă”, “asasinii”, “botniţele” – expresii care au ucis şi vor continua să ucidă oameni. La propriu.

Politizarea crizei sanitare – hienele politice care au decredibilizat permanent orice măsură, orice îndemn, orice decizie pentru a mai câştiga “favorabilitate” sau “intenţie de vot” sau care or mai fi indicatorii de prin sondaje. Avem un partid care a asumat doctrinar antivaccinismul; aceşti oameni au cimitire în spate. Au întreţinut constant şi susţinut ezitarea la vaccinare”, a precizat Wiener.   El mai spune că respectarea măsurilor de protecţie şi vaccinarea anti-COVID „poate avea impact asupra numărului de decese, asupra încărcării secţiilor de ATI, asupra suferinţei de nedescris din spitale”.   „Evoluţia catastrofei în desfăşurare depinde, pe termen scurt, de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, mai puţin de decidenţi. Dacă alegem sau nu să fim parte a efortului de diminuare a transmiterii comunitare; dacă alegem să purtăm mască, să evităm deplasările neesenţiale, să ne vaccinăm- dacă nu am făcut-o încă. De cum reuşim să avem grijă unii de alţii. Decizia fiecăruia dintre noi şi a noastră ca şi comunitate poate avea impact asupra numărului de decese, asupra încărcării secţiilor de ATI, asupra suferinţei de nedescris din spitale”, a conchis Adrian Wiener.

Citeste mai mult: adev.ro/r07h66

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe