Primarul Mircia Gutău, impresionat de deschiderea ministrului Attila Cseke pentru susținerea unor investiții importante în Râmnic

joi, 8 iulie 2021

Prezent joi în județ pentru discuții pe marginea proiectelor susținute de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ministrul Attila Cseke a fost oaspetele Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea unde s-a întâlnit cu primarul Mircia Gutău. După o rundă consistentă de discuții punctuale, edilul-șef s-a arătat impresionat de deschiderea pe care ministrul Cseke a aratat-o în promovarea unor investiții locale, printre care se numără un bazin de înot școlar și mai multe creșe avute în vedere de administrația municipală. Primarul Mircia Gutău a ținut să adreseze mulțumiri publice titularului de la MDLPA pentru susținerea, în pofida diferențelor de doctrine politice, a acestor proiecte deosebit de importante pentru Râmnicu Vâlcea. În ultimii ani, Primăria Municipiului a implementat mai multe proiecte cu finanțare de la bugetul central prin MDLPA printre care se numără transformarea internatului Liceului "Ferdinand" în locuințe sociale, ridicarea ansamblului de 120 de locuințe sociale din Ostroveni-Sud sau anveloparea a șapte blocuri din zona centrală, Troianu și Ostroveni, la acestea adăugându-se și bugetarea, începând de anul viitor, a reabilitării termice pentru alte opt blocuri din Râmnic. Municipalitatea are ca principal obiectiv în acest exercițiu bugetar accesarea tuturor liniilor de finanțare disponibile, văzută ca singura șansă de dezvoltare durabilă a Râmnicului.

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe