Mircia Gutău: “Asta-i viaţa! Cei nevinovaţi merg la puşcărie...ÔÇ£

miercuri, 27 ianuarie 2010

Primarul din Râmnicu Vâlcea, condamnat la 3 ani de închisoare

Mircia Gutău: „Asta-i viaţa!
Cei nevinovaţi merg la puşcărie...“

 Primarul Mircia Gutău s-a predat noaptea trecută la poliţie

Alegeri în 90 de zile la Râmnicu Vâlcea

 

Mircia Gutău (PDL), actualul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost condamnat ieri de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la trei ani şi jumătate de puşcărie, pentru luare de mită. Condamnarea este o premieră naţională fiind primul primar PD-L, care va merge după gratii.
Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi complicele său, Nicolae Dicu, fost viceprimar al Râmnicului. 

După două amânări consecutive, magistraţii ICCJ au admis recursul formulat de procurorii DNA, iar în urma rejudecării, a fost desfiinţată decizia de fond, pronunţată în 18 iunie 2007 de Tribunalul Alba Iulia.

Potrivit hotărârii ICCJ, în cazul primarului, judecătorii au scăzut din condamnare perioada reţinerii acestuia şi cea în care a fost arestat preventiv (7 iulie- 10 noiembrie 2006). Cei doi edili condamnaţi pentru fapte de corupţie vor suporta cheltuielile de judecată în valoare de 1500 de lei şi îi vor plăti denunţătorului Constantin Popescu echivalentul în lei a 5000 de euro. Decizia ICCJ este definitivă şi irevocabilă. 


PRIMARUL A DAT ÎN PLÂNS
Contactat telefonic, Mircia Gutău a izbucnit în lacrimi. " Asta-i viaţa! Cei nevinovaţi merg la puşcărie, iar cei vinovaţi sunt liberi. Dar nu avem ce face...vom executa pedeapsa şi vom merge la închisoare.

Este nedrept, pentru că eu nu am pus mâna pe acei bani! E cea mai tâmpită decizie luată vreodată de justiţia română!", a declarat pentru Jurnalul Naţional, primarul condamnat. 

Primarul din Râmnicu Vâlcea a spus că încearcă să formuleze o cerere de amânare a executării pedepsei pentru a putea fi prezent la înmormântarea unuia dintre fraţii săi, care va avea loc joi. 

"Nu mă voi sustrage pedepsei şi mă voi prezenta la Râmnicu Vâlcea, dar în acest moment eu sunt în drum spre judeţul Suceava, unde voi participa mâine la înmormântarea unui frate al meu", a declarat Mircia Gutău, care a adăugat că, înainte de a se prezenta la Poliţia din Râmnicu Vâlcea, va trece pe la Primăria municipiului pentru a face ordine în acte şi documente. 



Pe de altă parte, Constantin Popescu, denunţătorul celor doi edili crede că în sfârşit s-a făcut dreptate. "Îmi pare rău că a rămas oraşul mutilat. O să chem înapoi la muncă miile de oameni trimise în somaj din cauza lui Gutău. Nu ma bucur că va face puşcărie, ci că justiţia din România începe să funcţioneze. Dovezile din dosar erau mult prea concludente", a afirmat Constantin Popescu.


 DOSARUL AMÂNĂRILOR 
În anul 2006, vicele Dicu a fost filmat în timpul unui flagrant DNA, primind în toaleta unui hotel, 20.000 de euro de la omul de afaceri Constantin Popescu, care solicitare municipalităţii o autorizaţie de construcţie. 


Potrivit rechizitorului, cei doi edili îi ceruseră lui Popescu 50.000 de euro, o parte din bani urmând să ajungă la primar. 

Procesul în cazul Gutău - Dicu a început la Tribunalul Vâlcea, în septembrie 2006, cu cei doi inculpaţi în stare de arest preventiv. Apoi, a fost strămutat la Tribunalul Alba, unde a continuat, Curtea de Apel Alba Iulia dispunând judecarea lui Mircia Gutău şi a lui Nicolae Dicu în stare de libertate. 
În iunie 2007, instanţa din Alba i-a declarat nevinovaţi pe cei doi inculpaţi, după ce avocaţii apărării au invocat inadmisibilitatea probelor audio-video, pe motiv că autorizaţia de interceptare ar fi fost aprobată nu de preşedintele Tribunalului Vâlcea, ci de adjunctul acestuia. 


DNA a declarat apel la acea sentinţă, iar după câteva amânări, pe motiv de lipsă de apărare, procesul a fost strămutat la Curtea de Apel Constanţa unde, din decembrie 2008 şi până în aprilie 2009, a mai fost amânat de câteva ori. 


GUTĂU RECÂŞTIGASE FOTOLIUL DE PRIMAR 
După arestarea lor preventivă, în vara anului 2006, Mircia Gutău şi Nicolae Dicu au fost excluşi din Partidul Democrat printr-o decizie a conducerii centrale. Reprimit în partid în ianuarie 2008, primarul Gutău a fost reinstalat în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PD-L şi apoi a candidat din nou, la alegerile locale din iunie anul trecut.

Mircia Gutău a fost reales primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, obţinând 71,69 la sută din voturi în primul tur de scrutin, cu o prezenţă a electoratului la urne de 43,25 la sută. 

Nicolae Dicu nu a mai candidat însă la o funcţie politică, fiind numit preşedinte al Consiliului de Administraţie la Acvarim SA, furnizorul local de apă şi canalizare care funcţionează tot în subordinea Primăriei Râmnicu Vâlcea. Primarul Mircia Gutău mai este trimis în judecată într-o altă cauză penală, tot de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de abuz în serviciu în formă calificată împotriva intereselor publice.




Filiala PDL Vâlcea va lua în discuţie excluderea lui Gutău din partid
Fostul preşedinte interimar al organizaţiei PDL Vâlcea pe perioada suspendării primarului Gutău, senatorul Dorel Jurcan, a declarat că în cadrul Colegiului Director de sâmbătă se va lua în discuţie excluderea acestuia din partid, statutul PDL prevăzând excluderea din partid a acelor membri care au primit decizii de condamnare definive şi irevocabile.
Ca urmare a excluderii lui Mircea Gutău, se preconizează ca în filiala PDL Vâlcea să fie organizate alegeri pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei.

(www.jurnalul.ro)

Primarul Mircia Gutău s-a predat noaptea trecută la poliţie Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, acuzat de luare de mită şi condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, s-a predat miercuri seară la poliţie. Alături de el, fostul viceprimar Nicoale Dicu a fost şi el arestat şi a primit aceeaşi pedeapsă.Mircia Gutău s-a predat la IPJ Vâlcea în jurul orei 23.40, după ce, miercuri seară, a afirmat că pleacă la înmormântarea fratelui său, într-o localitate din judeţul Suceava şi că intenţionează să ceară o amânare a executării pedepsei cu o lună, pentru a-şi preda mandatul de la Primăria Râmnicu Vâlcea.Condamnat la trei ani de închisoare pentru luare de mită, primarul din Râmnicu-Vâlcea, Mircia Gutău, neagă acuzaţiile care i-au fost aduse. Mai mult, acesta cere ca DNA să pună la dispoziţia presei caseta în care ar fi surprins flagrantul.Mircia Gutău, primarul din Râmnicu-Vâlcea, şi Nicolae Dicu, viceprimarul din aceeaşi localitate, arestaţi în 2006 de DNA, au fost condamnaţi definitiv, miercuri, la pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Primarul Mircia Gutău a fost condamnat pentru luare de mită, iar Nicolae Dicu pentru complicitate la luare de mită."Cu tristeţe în suflet", preşedintele PD-L, Emil Boc, a vorbit, miercuri seară, într-o emisiune la postul B1TV, despre condamnarea colegului său de partid, Mircia Gutău, la trei ani de închisoare. În ciuda tristeţii, Emil Boc a admis că, potrivit unei prevederi a statutului PD-L, în calitatea sa de "persoană condamnată", Gutău va fi exclus din partid. 

Alegeri în 90 de zile
Prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu, regretă condamnarea lui Mircia Gutău. "Este dureros că va trebui să pun în aplicare dispoziţia de încetare a mandatului său de primar, când el m-a făcut prefect. De ce să spun poveşti? M-a numit Guvernul, dar el m-a recomandat. În următoarele zile, în consiliul local se va alege un viceprimar care să-i ţină locul", a declarat Ungureanu.
Alegerea unui nou primar se va face în termen de 90 de zile. Tribunalul Alba a emis aseară mandate de arestare pe numele lui Mircia Gutău şi a lui Nicolae Dicu, urmând ca IPJ Râmnicu-Vâlcea să le pună în aplicare. Instanţa a dat în regim de urgenţă şi un ordin de interzicere a părăsirii teritoriului ţării pentru cei doi condamnaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe