Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Arpechim de către Oltchim

miercuri, 27 ianuarie 2010

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Arpechim de către Oltchim

Consiliul Concurenţei a avizat preluarea de către Oltchim a activităţilor de petrochimie de la Arpechim, se arată într-un comunicat al autorităţii, încheierea tranzacţiei fiind condiţionată de obţinerea acestei autorizatii. Oltchim va plăti 13 milioane de euro companiei Petrom pentru preluarea activităţilor de petrochimie de la Arpechim.

„Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea de concentrare economică realizată de societatea Oltchim Râmnicu-Vâlcea, prin dobândirea controlului unic asupra activelor aferente activităţii de petrochimie, deţinute anterior de Petrom. Activele achiziţionate se află pe platforma industrială Arpechim, unde sunt situate şi activele aferente activităţii de rafinare, care rămân la Petrom”, se arată în comunicatul autorităţii de concurenţă.

Consiliul Concurenţei mai aminteşte că activitatea de pretrochimie de la Arpechim şi-a oprit producţia în luna noiembrie 2008, iar instalaţiile au intrat în consevare. Acestea îşi vor relua activitatea după preluarea de către Oltchim.

Oltchim şi Petrom au ajuns la mijlocul lunii decembrie la un acord pentru preluarea activităţilor de petrochimie de la Arpechim. Pe lângă cele 13 milioane de euro ce vor fi plătite pentru aceste active, cele două companii au convenit ca datoriile combinatului chimic către Petrom, de 112,4 milioane de lei, să fie reeşalonate pe o perioadă de trei ani.

Activele transferate sunt instalaţia de piroliză, extracţia de aromatice, polietilenă de joasă densitate şi polietilenă de înaltă densitate şi o serie de rezervoare, precum şi terenul aferent cu o suprafaţă de circa 150 de hectare.

Totodată, cei aproximativ 560 de salariaţi din cadrul activităţii de petrochimie din Arpechim vor fi transferaţi la Oltchim.
În acest moment, Oltchim lucrează la capacitate redusă, în condiţiile în care activitatea companiei depinde în mare parte de rafinăria Arpechim. Începând cu luna noiembrie 2008, Petrom a sistat livrările de etilenă şi propilenă către Oltchim. Astfel, această societate nu poate să mai funcţioneze în condiţii normale, înregistrând în mod constant pierderi.

Pentru a ajuta Oltchim, în luna iulie 2009, Guvernul a aprobat un mecanism pentru contractarea unui credit de 339,2 milioane de euro, care va fi garantat de către stat în proporţie de maxim 80%. Astfel, Oltchim a primit aprobarea de la comisia interministerială de la Eximbank pentru o garanţie de stat în valoare de 49,6 milioane de euro în vederea cumpărării petrochimiei de la Arpechim.

La scurt timp, PCC SE, acţionar în cadrul combinatului, a înaintat în instanţă o cerere prin care a solicitat anularea hotărârii de acordare de către Eximbank a garanţiei de stat. Însă, instanţa a respins contestaţia PCC cu privire la acordarea garanţiilor de stat în favoarea Oltchim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe