Anda Vlad
La sfârşitul lunii decembrie, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea erau înregistraţi 14.359 de şomeri, dintre care 6.204 femei, rata şomajului fiind astfel de 8.1%. Astfel, din totalul de 14.359 şomeri înregistraţi, 10.182 sunt şomeri indemnizaţi (70,91%), iar 4.177 nu mai primesc ajutorul de la stat. Comparativ cu sfârşitul lunii noiembrie 2009, când rata şomajului a fost de 7,7%, creşterea este alarmantă.
22 de şomeri cu mai mult de 1000 de lei
Acest aspect se datorează mai ales numărului şomerilor indemnizaţi, ca urmare a faptului că persoanele şi-au pierdut locurile de muncă în principal din cauza activităţilor sezoniere din construcţii, turism sau agricultură, care în perioada de iarnă îşi reduc semnificativ volumul. Indemnizaţia medie de şomaj la Vâlcea este de 501 lei, iar cea minimă este de 300 lei (pentru şomerii care au terminat o formă de învăţământ şi nu provin din câmpul muncii), dar există şi o indemnizaţie de şomaj de 1.797 lei. „Numai 22 de şomeri încasează o indemnizaţie de şomaj peste 1.000 de lei. 6393 de şomeri provin din mediul urban, iar 7966 din mediul rural.
Şomerii din mediul rural au şanse mai mici de reintegrare pe piaţa muncii, întrucât majoritatea locurilor de muncă vacante se regăsesc în municipiul Râmincu Vâlcea şi zonele limitrofe. Pentru şomerii din mediul rural AJOFM Vâlcea a implementat în anul 2009 o serie de programe de ocupare a forţei de muncă, iar în acest context precizăm că începând cu data de 01.12.2009, au fost finalizate şi decontate toate convenţiile pe care AJOFM Vâlcea le-a avut cu autorităţile administraţiile publice locale din judeţ în baza articolului 78 din Legea nr. 76 / 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată, pentru executarea unor lucrări de interes comunitar”, a precizat Rozin Ceauşescu, directorul coordonator al AJOFM Vâlcea.
Nu sunt locuri pentru personal cu studii superioare
Trist este faptul că studiile superioare nu le mai sunt aproape de nici un folos şomerilor, agenţii economici nu scot la concurs astfel de posturi. La nivelul judeţului sunt înregistraţi 1.155 de şomeri cu studii superioare, pentru care sunt disponibile doar patru posturi, trei locuri de muncă pentru economişti şi unul de asistent social.
Web Design by DowMedia