Băncile cer garanţii de la fermieri

miercuri, 13 ianuarie 2010

Băncile cer garanţii de la fermieri

Fermierii care vor să obţină credite pentru finanţarea capitalului de lucru trebuie să depună nişte garanţii la bănci, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. „Creditorul are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe / acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către Creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care creditorul le poate solicita din partea beneficiarului fermier. Recomandăm astfel fermierilor interesaţi, să îşi aleagă creditorul numai după un studiu atent al condiţiilor de creditare impuse de fiecare bancă creditoare, pentru a beneficia de condiţiile de creditare cele mai avantajoase şi care se potrivesc cel mai bine profilului exploataţiei sale”, se precizează în comunicatul de presă trimis de APIA.

Creditele pentru fermieri îi ajută pe aceştia să se descurce în afacerile lor până la primirea la termen, potrivit legislaţiei în vigoare, a primei pe exploataţie şi respectiv a primei pe cap de animal. Pentru a facilita accesul la credite al fermierilor pentru activităţile curente, APIA a încheiat convenţii cu băncile comerciale şi cu Fondul de Garantare a Creditului Rural - IFN SA, pentru beneficiarii SAPS, CNDP şi cei ai sprijinului financiar din sectorul vegetal şi zootehnic acordat de la bugetul naţional. Fermierii pot apela la CEC Bank SA, BRD - Groupe Societe Generale SA, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank SA, Bancpost şi Alpha Bank.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe