Bombe ecologice în Vâlcea

luni, 15 mai 2006

Pentru că nu corespund directivelor europene de mediu, depozitele de deşeuri vor fi închise

Bombe ecologice în Vâlcea

În judeţul Vâlcea au fost identificate mai multe depozite de deşeuri periculoase, care sunt monitorizate de comisarii de mediu. „Pentru acest an depozitele de deşeuri sunt un obiectiv important pentru Comisariatului Judeţean Vâlcea. În acest caz urmărim respectarea termenelor Directivei 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor, transpusă in legislaţia românească prin Hotărârea de Guvern 349/2005.” – a precizat comisarul şef Ion Visalon, de la Garda de mediu Vâlcea. Conform directivelor europene depozitul de deşeuri periculoase care aparţine SC Uzinele Sodice Govora SA va trebui să fie închis până la 31 decembrie 2012.

USG, repetente la capitolul - mediu
S.C. Uzinele Sodice Govora S.A deţine un batal compus din opt compartimente pentru depozitarea suspensiilor rezultate din procesele tehnologice; iar Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea are halde de steril la Pietreni şi Cataracte. Exploatarea Minieră Berbeşti deţine de asemenea haldele de steril de la Olteţ – Alunu Berbeşti. „Depozitul de deşeuri nepericuloase industriale  aparţinând S.C. Uzinele Sodice Govora S.A. intră sub incidenta IPPC (autorizaţie integrata de mediu) şi au primit perioada de tranziţie (termen de conformare 1 ianuarie 2013). Această societate a depus documentaţia  şi solicitarea de obţinere a autorizaţiilor integrate de mediu, care vor fi emise de Agenţia Regională de Protecţia Mediului.” – a precizat comisarul şef al Gărzii de Mediu Vâlcea, Ion Visalon.

Opt depozite menajere vor fi închise
În plus judeţul Vâlcea este înregistrat la nivel naţional cu opt depozite de deşeuri menajere municipale şi rurale, care vor trebui şi acestea închise. În oraşele şi municipiile din Vâlcea depozitarea deşeurilor se face în prezent controlat, pe terenuri destinate acestui scop, dar care nu corespund criteriilor minime de amenajare ecologică. În aceste situaţii se află depozitele de la Râmnicu Vâlcea, Călimăneşti, Drăgăşani, Horezu, Brezoi, Bălceşti, Berbeşti, Voineasa şi Govora. În nici una dintre aceste localităţi nu se face în prezent colectarea selectivă a deşeurilor recuperabile (provenite de la populaţie).
În conformitate cu Planul de Implementare pentru Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor, la aceste depozite de deşeuri urbane se va sista depozitarea până la  data de 16 iulie 2009 şi vor fi închise într-o perioadă de maxim doi ani după sistarea depozitării. Singurul depozit de deşeuri urbane care a obţinut perioada de tranziţie a fost depozitul Horezu cu termen de conformare data de 16 iulie 2017.
Până la data de 31 decembrie 2006 va fi închis depozitul din zona Râureni, de lângă Râmnicu Vâlcea, iar până la 31 decembrie 2009 depozitele Brezoi, Călimăneşti, Govora, Bălceşti, Băbeni şi Drăgăşani. În vederea gestionării corespunzătoare a deşeurilor menajere, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2005 privind protecţia mediului, a Legii 426/2001 privind regimul deşeurilor şi al Legii 515/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale comisarii de la Vâlcea au impus de asemenea măsuri în vederea colectării, transportului şi depozitării deşeurilor menajere fie prin servicii proprii, fie prin concesionarea acestui serviciu unor societăţi autorizate. „În ceea ce priveşte locaţiile viitoarelor staţii de transfer pentru deşeuri menajere solicităm că acestea să se realizeze în conformitate cu prevederile legale pentru a evita posibilele litigii ulterioare.” – a mai spus comisarul şef Ion Visalon. Conducerea localităţilor respective trebuie să prezinte la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea până la închiderea depozitelor programul pentru închiderea depozitului neconform, precum şi soluţia aleasă pentru depozitarea deşeurilor generate, dar mai ales sursele de finanţare pentru realizarea obiectivelor propuse, dacă seva aproba înfiinţarea de noi depozite în zonă sau amplasarea unei staţii de transfer şi/sau contractarea serviciilor cu o firmă specializată. Până în prezent au fost depuse bilanţurile de mediu pentru depozitele de deşeuri menajere de la majoritatea primăriilor, exceptând primăriile Băbeni, Bălceşti şi Voineasa. De asemenea s-au depus documentaţiile necesare obţinerii autorizaţiilor de mediu (pe durata funcţionării, până la închidere, în 2009) pentru depozitele Brezoi, Drăgăşani, Gătejeşti, Călimăneşti şi Horezu. Pentru  depozitul de la Râureni  s-a emis “Aviz de închidere” acesta fiind prevăzut a se închide în 2006. În acest moment situaţia autorizării depozitelor municipale este în diferite stadii. „Pentru Râureni s-a emis aviz de închidere în 2005, pentru Drăgăşani s-a depus documentaţia şi bilanţul, la Călimăneşti procedura de autorizare este în stadiu de dezbatere publică. La Brezoi depozitul este de asemenea în procedură de autorizare, la Gâtejesti procedura este în faza de completare a  documentaţiei, iar al Horezu s-a depus documentaţia, însă Primăria Horezu este în litigiu cu SC Sacomet pentru stabilirea statutului juridic al terenului.” – a precizat comisarul regional de mediu Tiberiu Berbece.

Primăria Râmnicului, „trasă de urechi“
Conform Hotărârii de Guvern 349/2005 operatorii acestor depozite au avut obligaţia întocmirii Bilanţurilor de mediu nivel I şi II şi, după caz a evaluărilor de risc în vederea obţinerii avizului de închidere de la Agenţia Judeţeană de Protecţia a Mediului Vâlcea. Până acum au fost întocmite şapte bilanţuri de mediu, nerealizându-se bilanţul de mediu pentru depozitul Bălceşti, care se află în administrarea Consiliului Local al oraşului Bălceşti. „În privinţa termenelor de închidere a depozitului din Râmnicu Vâlcea - Râureni există riscul nerespectării acestuia datorită întârzierii lucrărilor la depozitul ecologic Râmnicu Vâlcea – Feţeni. În acest sens Comisariatul Judeţean Vâlcea a atenţionat conducerea primăriei Râmnicu Vâlcea prin adresa 1171 din 6 aprilie 2006.” – a precizat comisarul regional Tiberiu Berbece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe