Numărul de bolnavi de Covid-19 care sunt internați la secțiile de terapie intensivă a scăzut sub 1.500, reiese din comunicarea grupului de comunicare strategică.
1.475 de pacienți sunt internați la ATI duminică, cu 30 mai puțini decât erau cu o zi înainte.
Alte 2.265 de cazuri noi au fost înregistrate duminică, cifra totală a infecțiilor de pe teritoriul României ajungând astfel la 1.029.304 - relateaza https://romania.europalibera.org
Cea mai mare incidență de îmbolnăviri este în județul Ilfov, 5,66 la mia de locuitori, în timp ce în Suceava, Maramureș, Gorj incidențele au scăzut sub 1.
Până astăzi, 26.232 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. 160 de decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore. Este vorba de 93 de bărbați și 67 de femei din spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.
Dintre acestea, 8 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 54 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani.
153 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 7 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
Peste 12.000 de persoane mai sunt internate în prezent în spital, fiind diagnosticate cu Covid-19.