Sărmanii municipiului primesc
Protecţia socială, componentă permanentă a administraţiei locale a Râmnicului, reprezintă o prioritate în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, în dorinţa de aduce categoriilor defavorizate de cetăţeni ai municipiului un strop de bucurie. Astfel, în ultimele săptămâni, s-au acordat ajutoare de urgenţă unor persoane aflate în dificultate - vârstnici cu probleme de sănătate, copii cu afecţiuni severe, familii monoparentale cu mulţi copii etc. – în sumă de 8.400 lei.
De asemenea, cei 15 bătrâni asistaţi la domiciliu au primit pachete cu alimente de bază, cărora li s-au adăugat fructe şi dulciuri. Începând cu 15 decembrie, cele 174 de familii asistate în baza Legii venitului minim garantat, familii care însumează 416 persoane, vor primi ajutorul social aferent lunilor noiembrie şi decembrie, suma totală de plată fiind de 55.997 lei. Tot în această perioadă se vor achita şi drepturile salariale cuvenite asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav în sumă de 143.290 lei.
Nu în ultimul rând, din data de 10 decembrie, la Colegiul Ferdinand I din Ostroveni, a început distribuirea către aproximativ 9.600 persoane eligibile a zahărului (4,5 kg/persoană), ajutor comunitar în baza PEAD (Programul European de Ajutoare pentru Persoanele cele mai Defavorizate) 2009.
La nivelul municipiului s-au înregistrat:
9.766 cereri pentru ajutoare de încălzire
La nivelul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea continuă acţiunea de primire, verificare şi centralizare a cererilor-declaraţie pentru acordarea de ajutoare de încălzire în perioada noiembrie 2009 – martie 2010. La acest moment, au fost înregistrate 9.766 cereri pentru ajutoare de încălzire din partea abonaţilor la sistemul centralizat de energie termică, din care au fost aprobate 9.730. Totalul persoanelor beneficiare este de 26.347, iar suma aferentă acestor ajutoare, virată de la bugetul de stat, este de 812.146,82 lei.
În ceea ce priveşte persoanele care folosesc sisteme de încălzire pe bază de gaze naturale, s-au înregistrat 1.529 cereri, din care au fost aprobate 1.521; numărul beneficiarilor este de 4.635, iar valoarea totală a acestor ajutoare, venită tot de la bugetul de stat, este de 52.460 lei. În sârşit, în ceea ce priveşte ultima categorie de beneficiari - cei care folosesc pentru încălzire lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri – au fost acordate ajutoare de la bugetul local în valoare de 34.510 lei pentru 119 familii beneficiare de ajutor social şi, de la bugetul de stat, în valoare de 50.202 lei pentru 1.372 de familii cu venituri reduse, însumând 3.380 persoane, altele decât asistaţii prin Legea venitului minim garantat.
Dezbatere publică în sala de Consiliu Local
Marţi, 15 decembrie, începând cu ora 14.00, în sala de consiliu a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, sunt programate să se desfăşoare două dezbateri publice asupra unor planuri de urbanism. Este vorba de “Planul Urbanistic de Detaliu - Spaţiu comercial şi sediu firmă D+P+3E, Calea lui Traian nr. 148A”, beneficiari Petrescu Nicolae şi Cernea Lucian, şi de “PUD - Bloc de locuinţe cu spaţii comerciale la parter S+P+2E, strada Rapsodiei nr. 2A”, beneficiar Gerlach Mihai Eduard. La dezbaterile publice la care vor participa arhitecţii care au întocmit PUD-urile sunt aşteptaţi să participe toţi cei interesaţi de aceste dezvoltări urbanistice.
Web Design by DowMedia