Maternitatea, un pericol pentru gravide

miercuri, 4 noiembrie 2009

Maternitatea, un pericol pentru gravide

Subiectul principal discutat în cadrul Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Vâlcea, de săptămâna trecută, a fost sistemul sanitar vâlcean. Pentru a scoate din colaps sistemul de sănătate din judeţul Vâlcea, Maria Costea, liderul sindicatului Sanitas, a declarat că ar fi nevoie de peste 40 de milioane de lei, incluzând aici datoriile spitalelor - plăţi către furnizorii de utilităţi, de medicamente, de alimente, salariile personalului însemnând prime, tichete de masă, sporuri şi, nu în ultimul rând, investiţii în reabilitări şi logistică.

Lipsă de medicamente

Soarta maternităţii din Râmnicu Vâlcea este în continuare incertă. Instituţia sanitară nu mai are un medicament indispensabil pentru naştere şi nici alimente pentru paciente. Oxitocinul, medicamentul indispensabil naşterilor, nu se mai găseşte în România, deoarece singurul producător din România are probleme financiare. În lipsa Oxitocinului, există riscul apariţiei unor complicaţii, care pot duce la decesul mamei, iar medicamentul nu are înlocuitor. Medicii ginecologi încearcă, momentan să împrumute medicamentul de la alte spitale din ţară, iar acolo unde se mai găseşte încă, în farmacii, medicii şi pacientele îl cumpără cu banii lor.

Oxitocinul este necesar pentru inducerea şi menţinerea travaliului, când sarcina implică riscuri majore pentru mamă şi copil, pentru controlul hemoragiilor după naştere, dar şi în operaţia cezariană. Blocajul financiar în care se află Spitalul de Obstetrică Ginecologie din Vâlcea de mai bine de opt luni face ca medicii şi pacientele să nu sufere doar din cauza lipsei medicamentelor, ci urmează ca pacientelor să nu li se mai poată asigura nici hrana.

Spitalul de Obstetrică Ginecologie a acumulat până în prezent datorii de 32 de miliarde de lei vechi, din care cinci miliarde numai către societatea care furniza până acum alimente la Maternitate. În pofida acestor probleme, zilnic se fac 20 - 25 de internări, 5 intervenţii chirurgicale dificile şi alte circa 20 de operaţii obişnuite, plus consultaţii.

Datoriile mari, îi sperie pe cei de la Spitalul Judeţean

Despre preluarea Maternităţii de către Spitalul Judeţean Vâlcea nici nu se pune problema, având în vedere că nici o unitatea spitalicească nu ar prelua un spital cu datorii. Este şi motivul pe care îl invocă managerul Spitalului Judeţean Vâlcea, Georgeta Sălişte. „La ora aceasta nu există posibilitatea comasării cu Maternitatea, întrucât aceasta însumează datorii de peste 32 de miliarde de lei vechi, iar unitatea noastră ar fi în imposibilitatea de a plăti aceste datorii”, a explicat aceasta. Un motiv în plus invocat de managerul Georgeta Sălişte este lipsa spaţiului.

„Un alt motiv este că noi nu putem muta nici una dintre secţii din clădirile Spitalului Judeţean în cele ale maternităţii, pentru că toate specialităţile noastre sunt legate interdisciplinar între ele”, a încheiat Sălişte. În aceste condiţii, conducerea Maternităţii este lăsată să ia singură decizia corectă privind continuarea activităţii medicale, după cum şi legea îi acordă această posibilitate. Rămâne totuşi de văzut cât de repede se va lua această decizie, având în vedere că tot mai mulţi furnizori de medicamente, alimente şi utilităţi ameninţă cu sistarea acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe