Preotul Gheorghe I. Cotenescu, reputat preot-profesor, compozitor şi dirijor, născut în ziua de 4 iulie 1886, în comuna Izvoarele (azi în componenţa comunei Voineşti) din judeţul Dâmboviţa, a fost o personalitate interbelică marcantă a Bisericii, culturii şi şcolii româneşti şi a muzicii corale din ţara noastră.
Membru activ în conducerea mai multor societăţi profesionale şi culturale de la începutul secolului XX, cum ar fi Liga Culturală, Societatea Studenţilor Teologi, Societatea Studenţilor de la Conservator, Societăţile corale „Carmen” (dirijor D. G. Kiriac) şi „Hora” (dirijor Juarez Movilă), Societatea culturală „Miron Costin” (preşedinte Traian G. Stoenescu), Asociaţia Cântăreţilor Bisericeşti din România etc.), Gheorghe Cotenescu organizează şi animă numeroase evenimente promovate de acestea, atât în vechiul Regat, cât şi în celelalte teritorii locuite de români.

A fost hirotonit preot în anul 1912 pe seama parohiei din Conţeşti-Muscel şi transferat în anul 1913 în comuna strămoşilor săi moşneni, Stoeneşti-Muscel, pe cursul superior al Dâmboviţei, unde înfiinţează şi conduce coruri bisericeşti pe voci mixte, dar şi bănci populare, cooperative şi obşti moşneneşti.
Preotul Gheorghe I. Cotenescu a luat parte la întreaga campanie militară (1916–1919), peregrinând printr-o ţară ajunsă treptat la capătul puterilor, alături de răniţii spitalelor de evacuare a militarilor răniţi şi în cadrul unităţilor combatante, din Muntenia în Moldova, din Basarabia în Ardeal, până la Tisa şi Budapesta.
Cu acest prilej, în martie 1919, face parte din mica delegaţie din Vechiul Regat invitată la lucrările primului congres preoţesc din Transilvania organizat în libertate la Sibiu, unde atrage atenţia asupra pericolului iminent reprezentat de doctrina marxistă.
La întoarcerea acasă, preotul-căpitan decorat cu ordinul militar „Coroana României”,  a fost profund îndurerat de distrugerea modestei sale biserici în toamna anului 1916 şi reuşeşte să ridice o frumoasă biserică dincărămidă şi piatră de Albeşti, în 20 de ani (1919–1939).
În peste 20 de ani de profesorat la şcolile din Stoeneşti şi la seminariile din Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeş şi Cernica-Ilfov, a fost dascălul unor personalități de seamă: Patriarhii Teoctist Arăpaşu şi Iustin Moisescu, Episcopii Gherasim Cristea, Eftimie Luca şi Roman Stanciu, arhimandriţii Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, Grigorie Băbuş, Ioasaf Popa, Ioasaf Ganea, Atanasie Gladcovschi, Tănase Petroniu, Iustin Pârvu, profesorii universitari Ioan Pulpea-Rămureanu şi Anton Uncu.
După preluarea puterii de către regimul comunist  este arestat în primul lot de muşceleni, fiind condamnat de Tribunalul Militar al Regiunii II Militare Bucureşti cu sentinţa nr. 478 din 11 mai 1950 după 14 luni de anchetă îngrozitoare.
Umilinţele suferite în anchetele nesfârşite şi cruzimea călăilor din închisorile comuniste i-au afectat sănătatea, dar nu l-au zdrobit sufleteşte.
A trecut la cele veșnice la 12 februarie 1965.