Epson, Canon sau HP? Cum alegi imprimanta perfectă?

luni, 11 ianuarie 2021

 

Indiferent de tipul activităţii desfăşurate, de la tipărirea imaginilor grafice la facturare, o imprimantă fiabilă este esenţială pentru eficientizarea muncii.

Iată câteva lucruri de care ar trebui să ţii cont atunci când alegi imprimanta perfectă pentru acasă sau pentru birou.

Ţine cont de conectivitatea imprimantei

Imprimantele wireless bune sunt esenţiale pentru că îţi permit să lucrezi şi de pe tabletă sau laptop şi facilitează printarea oricărui document sau imagini, indiferent de locul unde te afli. Totodată, este ideală pentru cei care lucrează de acasă pentru că poate fi accesată de mai mulţi utilizatori din orice colţ al casei, permiţând printarea şi de pe iPhone.

Numărul de pagini pe minut

În prezent, marea majoritate a imprimantelor au viteză de tipărire. Cu toate acestea, dacă ai de printat un număr mare de documente sau imagini, este important ca aceasta să aibă un număr cât mai mare de pagini printate pe minut (ppm), iar imprimantele laser sunt cele mai performanţe din acest punct de vedere.

Tonere şi cerneală

Tonere originale sau compatibile, cartuşe cu cerneală sau reîncărcate - toate acestea sunt consumabile de care trebuie să ţii cont când achiziţionezi imprimanta perfectă, pentru că influențează direct bugetul personal. Când cumperi cerneală pentru imprimantă asigură-te că ai ţinut cont de numărul de pagini pe care le poţi printa cu acel cartuş. Anumite imprimante, precum cele din gama Canon PIXMA şi Epson XP sunt compatibile cu cartuşul XL care permite imprimarea a cca 600 de pagini.

Dacă nu vrei să înlocuieşti cartuşele, poţi alege o imprimantă cu un rezervor reîncărcabil. Astfel, imprimantele Epson EcoTank facilitează completarea cu cerneală, iar unele pot ţine chiar şi până la trei ani.

Pentru a-ţi face o idee despre costurile consumabilelor, caută Epson tonere.

Pentru ce o vei folosi

Pe lângă printare, imprimanta poate avea şi alte funcţionalităţi, precum scanarea sau copierea. În astfel de situaţii, imprimanta all-in-one este cea mai bună, mai ales dacă lucrezi de acasă. Cele mai bune imprimante all-in-one, sau multifuncţionale, pot scana documente şi imagini şi pot face copii de calitate superioară. O astfel de imprimantă te va ajuta să economiseşti spaţiu şi, totodată, este o soluţie compactă pentru toate necesităţile tale.

Unele imprimante pot fi controlate cu aplicaţii pentru smartphone şi permit scanarea folosind camera telefonului. Această facilitate creşte eficienţa şi îţi oferă o libertate mai mare de acţiune, la birou sau acasă.

Sursa de imagine:
Mayuree Moonhirun / Shutterstock.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe