Tiberiu Pîrnău
Pe zi ce trece, inima economiei vâlcene, combinatul chimic OLTCHIM bate mai rar, mai incert. Aproape că nu se mai aude. Nu se mai simte. O boală i-a cuprins ventriculele şi macină întreg organismul fără milă. Boala se numeşte PCC. Este o ciumă provenită din interiorul imperialismului sălbatic. Cu toate acestea, inima noastră, a vâlcenilor, sufletul unora dintre noi, se încăpăţânează să funcţioneze. Este o luptă crâncenă. Pe viaţă şi pe moarte! Pe viaţa şi pe moartea unui întreg judeţ.
Mulţi nu înţeleg că dacă moare OLTCHIM-ul, moare Vâlcea! Îşi închid porţile sute de firme, care depind pe orizontală de această societate, care a funcţionat precum o locomotivă economică a judeţului.
Peste zece mii de vâlceni vor rămâne fără locuri de muncă! Mii de părinţi nu vor mai avea ce să le pună pe masă copiilor înfometaţi. Este o tragedie a unui judeţ. Ce va urma? O mişcare socială fără precedent. Zeci de mii de oameni vor ieşi în stradă şi îşi vor striga durerea, disperarea şi neputinţa în faţa instituţiilor statului, care i-au abandonat, i-au lăsat de izbelişte, la mâna unor evrei polonezi hrăpăreţi şi nemiloşi.
Cum se vor mai uita în ochii miilor de muncitori politicienii demagogi, care au trecut în ultimii ani pragul OLTCHIM-ului şi au promis marea cu sarea, au dat asigurări că vor sprijini în plan guvernamental revigorarea, dezvoltarea combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea? Iată că acum se dovedeşte că totul a fost un circ penibil, vorbe goale care au sunat frumos din coadă. Eşecul OLTCHIM va fi eşecul întregii clase politice româneşti. Politicieni de toate culorile, de la şeful statului, primul ministru, preşedintele Senatului, preşedintele AVAS, miniştri şi secretarii de stat s-au plimbat pe la OLTCHIM şi ne-au asigurat că totul va fi bine. Spuneau că în luna noiembrie, anul acesta, societatea va funcţiona la capacitate normală, după achiziţia ARPECHIM-ului de la Piteşti. Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea!
Societatea cu capital german - PCC, cea care vrea să cumpere OLTCHIM-ul pe nimic, a învins statul român. Stat care s-a dovedit din nou, iată, putred, ineficient şi corupt. Da, corupt! Pentru că numai prin acte de corupţie, societatea PCC poate să distrugă un colos precum OLTCHIM-ul. I-a plătit, i-a mânjit pe parlamentari, pe europarlamentari, pe secretarii de stat, chiar şi pe judecătorii din Bucureşti. Într-un stat de drept nu s-ar fi putut întâmpla aşa ceva! Adevărul este că PCC nu doreşte decât să-şi acopere găurile de la combinatul ROKITA din Polonia, prin OLTCHIM. Pierderile PCC-ului în Polonia sunt de 298 milioane euro! Toată presa poloneză scrie negativ despre aceşti şmecheri, afacerişti cu aură de interlopi. Campania PCC din presa autohtonă este una perversă. Se apelează la manipulare şi dezinformare, prin comunicate cu vorbe mieroase. Minciuni meşteşugite!
În acest timp, oamenii politici sunt în campanie electorală. Au uitat de OLTCHIM! Toate promisiunile au dispărut în spatele unei perdele de fum. Acum vor să-i votăm. Ne-au minţit, ne-au adus la sapă de lemn şi-acum vor să ne smulgă votul, cu un tupeu de neimaginat. Să le fie ruşine!
Web Design by DowMedia