• A ajuns Teodor Florescu la fundul sacului?
La sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Mircia Gutău a anunţat că societatea Urban SA figurează în evidenţele Primăriei Râmnicului cu o datorie neplătită sub formă de redevenţă de peste 38 miliarde lei vechi (circa 900.000 euro). Cu toate că a majorat preţul la colectarea gunoiului, iar asociaţiile de proprietari sunt cu plata la zi, patronul Teodor Florescu îşi opreşte partea leului şi încalcă cu tupeu prevederile unui contract de delegare a strângerii gunoiului din Râmnicu Vâlcea. Primarul Mircia Gutău a spus că va bloca conturile „afaceristului”, însă garanţiile sunt de numai 5-6 miliarde lei vechi.
Situaţia apărută nu este nouă, patronul Teodor Florescu eschivându-se de mai multe ori de la plata redevenţei către Primăria Râmnicului. De-a lungul ultimilor ani, primarul Mircia Gutău a dat dovadă de înţelegere faţă de societatea Urban, însă aceasta a sfidat mereu solicitările municipalităţii de achitare a datoriilor şi a redevenţei, conform contractului încheiat în 2006. Se pare că situaţia de blocaj în care se găseşte omul de afaceri Teodor Florescu au plecat de la cheltuielile excesive şi inutile (gen evenimente „caritabile” sau plecări în grupuri de 20-30 de persoane în excursii peste hotare), precum şi aruncatul a sute de mii de euro pe echipa de handbal Rulmentul Braşov doar dintr-un orgoliu. Aceste cheltuieli şi alte „investiţii” în oameni de o calitate îndoielnică l-au adus pe Teodor Florescu foarte aproape de marginea prăpastiei. (N.T.)
Web Design by DowMedia