Alida Carla Banu: Trista poveste a sotului meu, pompier ISU Valcea, decedat si din cauza neglijenței personalului medical

Scrisoare adresata Colegiului Medicilor Valcea

Povestea mea

Durerea este mare. Nu pot să o descru în cuvinte. Sunt din Rm. Vâlcea și mă numesc Banu Alida Carla și sunt soție de pompier(ISU VÂLCEA). Soțul meu a decedat pe data de 26.10.2020 în urma unui șir lung de zile de spitalizare din cauza unor complicații și din cauza neglijenței personalului medical de la Secția infecțioase Râmnicu Vâlcea. Fiind pompier-paramedic pe SMURD, acesta era expus la tot felul de accidente sau boli pe care le putea lua în timpul misiunilor.

Pe 6 Octombrie 2020 a participat la o intervenție pe Valea Oltului când un tir a căzut în Lotru. A stat două ore în apă rece până la brâu. Atunci a căpătat o răceală care a dus-o pe picioare, iar pe data de 9 octombrie 2020 a intrat în schimb de tură și a dus misiunea la bun sfârșit. Pe data de 12 octombrie a fost din nou la muncă în schimb sănătatea s-a degradat, s-a simțit foarte rău iar colegii l-au izolat într-o cameră și l-au scos de pe intervenție. Colegii și șeful de tură nu au sesizat și nici nu au raportat nimic în legătură cu acest eveniment în condițiile în care suntem pandemie iar colegii erau reticenți.

A venit acasă conducând 35 de km, iar după aceea a anunțat doctorul de familie legat de starea de sănătate în care se afla. Acesta l-a îndrumat să meargă la UPU Vâlcea pentru a își face analizele și testul de covid. În așteptarea rezultatului testului covid, i-a prescris un tratament. A început acest tratament, iar pe 14 octombrie ora 23:00 s-a primit confirmarea pozitivității testului.

Pe 15 octombrie s-a făcut o anchetă epidemiologică și la ora 16:00 soțul meu s-a Internat la Spitalul Infecțioase Râmnicu Vâlcea. a plecat pe picioarele lui cu speranța că se va face bine și se va întoarce în sânul familiei. A fost preluat de doctorița Stoian Marinuța, o tânără de 31 de ani care l-a îngrijit până pe data de 26 octombrie când acesta a decedat . Două zile a stat în salonul rece, neîncălzit cerând pătură de acasă pentru că era frig.

Pe 17 octombrie a început să abiă dificultăți de respirație și a fost mutat în Secția Înfecțioase unde depindea de masca de oxigen. I s-a schimbat din nou tratamentul și de atunci în fiecare noapte s-a chinuit cu temperatură, dureri de cap și crize de respirație. Nu știu cât de interesată a fost doctora de acest pacient și de starea lui de sănătate pentru că eu consider că el a avut o pneumonie, dar tratamentul făcut a fost pe schema de Covid și aceasta nu și-a facut deloc efectul pe pacient, de aceea sănătatea s-a deteriorat zilnic.

Am înregistrări în care soțul meu dădea telefon după telefon la asistente pentru că avea crize sau i se termina butelia de oxigen, care nu răspundeau din primul apel. Tratamentele făcute erau Planquenil, Paracetamol, Vitamina C, B1, B12 și alte medicamente pe care nu le știu. Îm ultimele zile de viață 24-25-26 octombrie, starea lui de sănătate s-a deteriorat foarte repede. Mă întreb și acum de ce acea doctoră dacă a văzut că nu poate fi stabilizat? De ce nu a luat atitudine ca să poată fi transferat la ATI- UPU Vâlcea sau în alt spital.

Era un paramedic pe SMURD, nu un boschetar. Colegii lui și cadrele în funcție de la ISU Vâlcea nu s-au interesat de starea lui și asta mă dezamagește cel mai mult. Doctorul de familie fiind angajat al unității s-a interesat doar de trei ori și cam atât, fără să raporteze starea lui de sănătate. De ce? Lipsă de respect față de oamenii care sunt carne de tun la intervenții. Oamenii care își pun viața în pericol și doar atât.

Familia rămâne cu trauma pe viață dacă se întamplă evenimentul nefericit, legea junglei. Eu ca soție(pentru că asta voi fi), nu văduva pompierului de la Vâlcea, voi avea grijă să rămână în amintirea noastră ca un erou, nu ca un nimeni. E trecut în rezervă și atât. Nu am nevoie de altceva, doar recunoașterea că el s-a îmbolnăvit în timpul și din cauza serviciului. Nimeni nu vrea să recunoască acest lucru. Deși colegii știu asta dar nu pot vorbi, țin de jobul lor.

Durerea este mare când văd atâta nepăsare. Au ajutat foarte mult colegii, dar puteau face mai mult pentru a-i putea salva viața. Dacă se sesiza din timp problema de sănătate a soțului meu acum ar fi fost încă în viață. Banii donați au fost de ajutor, dar nu îl pot înlocui, totuși le mulțumesc tuturor celor implicați pentru acest lucru. Dar EL este omul de care aveam nevoie toată viața atât eu cât și copii mei. Au rămas cu șocul și durerea care le va marca toată viața. Ce am să le pot spune lor?

Pe 26 octombrie când starea lui s-a întrăutățit s-a încercat transferul lui către UPU-ATI Spitalul Județean Vâlcea. Aici nici nu știu ce s-a mai întâmplat pentru că a făcut un CT pulmonar, iar plâmânii lui nici nu mai erau funcționali. O radiografie din data de 13 octombrie arată că plămânii erau în stare normală de funcționare, iar pe data de 26 aceștia nu mai erau funcționali(parcă ar fi fost gazat). A făcut două stopuri cardio-respiratorii iar acestea i-au adus sfârșitul. În timpul spitalizării a făcut 5 atacuri de panică, deci vă dați seama prin ce a trecut soțul meu pe parcursul sptalizării...

Aceasta este trista mea poveste!

Cu durere în suflet,

Banu Alida Carla