Ziua Muntelui, sărbătorită la Băile Olăneşti

miercuri, 30 septembrie 2009

Ziua Muntelui, sărbătorită la Băile Olăneşti

• În prezenţa a peste 100 de participanţi, s-a încercat promovarea practicării turismului montan şi a sporturilor cu specific montan, promovarea conceptului de „cultură şi educaţie montană”, în special în rândul tinerilor, dar şi promovarea la scară naţională şi internaţională a arealului montan românesc, în sprijinul dezvoltării turismului şi al practicării lui într-un cadru civilizat si sigur

Alina Anghelescu

Turismul montan din Vâlcea este slab promovat, precum şi importanţa salvamontiştilor, în condiţiile în care suprafaţa judeţului este zonă muntoasă în proporţie de 45%. Acestea au fost doar câteva dintre principalele subiecte care au fost dezbătute timp de trei zile în staţiunea Băile Olăneşti, cu ocazia celei de-a treia ediţii a evenimentului „Ziua Muntelui”. Manifestarea a beneficiat de prezenţa cluburilor şi asociaţiilor sportive, fiind organizată în perioada 25-27 septembrie de Asociaţia „Natura Montaniardul Călăuză”, în colaborare cu Primăria Băile Olăneşti. „Ziua Muntelui” a cuprins atât prezentări foto, filme, dar şi activităţi montane. La manifestare au participat mai multe cluburi de turism montan din ţară, din judeţele Gorj, Argeş şi Sibiu, cu scopul de a promova şi de a mediatiza deosebita valoare ştiinţifică, peisagistică şi turistică reprezentată de resursele naturale ale judeţului Vâlcea.

Vor să promoveze turismul montan vâlcean

Manifestările au avut drept scop fundamentarea importantelor regiuni de interes ecoturistic, reprezentate de zona montana şi împrejurimile sale. Astfel, în prezenţa a peste 100 de participanţi, s-a încercat promovarea practicării turismului montan şi a sporturilor cu specific montan, promovarea conceptului de „cultură şi educaţie montană”, în special în rândul tinerilor, dar şi promovarea la scară naţională şi internaţională a arealului montan românesc, în sprijinul dezvoltării turismului şi al practicării lui într-un cadru civilizat si sigur. „Vrem să tragem un semnal de alarmă asupra turismului montan neorganizat care se practică în judeţul Vâlcea. Păcat că sunt atâtea staţiuni şi nu se face nimic, iar salvamontul ar trebui să aibă prioritate într-un judeţ cu un lanţ muntos atât de frumos”, a declarat Constantin Gogiţă, coordonatorul evenimentului.

Teodor Tulpan prezent la Olăneşti

Sâmbătă, 26 septembrie, cu începere de la ora 10.00 a fost programată o ieşire în rezervaţia naturală Rariţa-Mânzu. „Este o rezervaţie pe care vrem să o propunem includerii în circuitul turistic al zonei”, a mai spus Constantin Gogiţă. De la ora 17.00, sub genericul „Invitaţii şi poveştile lor”, au purtat discuţii nume marcante ale acestui domeniu despre anumite subiecte legate de turismul montan, precum prof. dr. Ghiţă Procopie –„Speologia în judeţul Vâlcea”; Teodor Tulpan, este cel de-al doilea alpinist român care a cucerit cel mai înalt vârf montan din lume în 2003, vârful Everest (8848 m),–„Jurnalul Mexican”; prof. dr. Ioan Popescu – „Scurtă istorie a Olăneştiului”; „Salvamont Cisnădie, Salvamont Gorj”, „Activitatea Salvamont şi problemele cu care se confruntă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe