Peste o săptămână, se va inaugura noul sediu al Teatrului “Anton PannÔÇ£

miercuri, 16 septembrie 2009

• În sfârşit, vâlcenii vor putea vedea „minunăţia”

Peste o săptămână, se va inaugura noul sediu al Teatrului „Anton Pann“

Zilele trecute, conducerea Teatrului Anton Pann împreună cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea au finalizat programul promoţional complet cu ocazia inaugurării noului sediu al teatrului şi a deschiderii stagiunii teatrale 2009 – 2010. Astfel, vineri, 25 septembrie, de la ora 18,30, va avea loc inaugurarea oficială a noului sediu al teatrului (numai cu invitaţii), după care se va desfăşura concertul grupului de muzică veche „Trei parale”. Tot în aceiaşi seară, va avea lco premiera oficială a spectacolului „Doctor fără voie”, de Moliere, în regia lui Alexandru Cozub şi scenografia Boris Golea.

Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 19, la noul sediu al Teatrului Anton Pann va fi prezent marele actor Radu Beligan, care va prezenta „Confesiuni despre artă şi viaţă”. Duminică, 27 septembrie, de la ora 11, Sala Studio va găzdui spectacolul de păpuşi „Cocoşelul neascultător” de Ion Lucian, în regia lui Bogdan Tudor.

Programul de deschidere a stagiunii teatrale 2009 – 2010 se va desfăşura astfel: vineri, 2 octombrie, ora 19, „Doctor fără voie” de Moliere; sâmbătă, 3 octombrie, ora 11, „Motanul Încălţat” după povestea lui Charles Perrault, în regia lui Bogdan Tudor; sâmbătă, 3 octombrie, ora 19, Sala Studio va găzdui un spectacol al tinerilor actori ai teatrului;

vineri, 9 octombrie, ora 19, „A venit, a venit toamna”, muzică şi poezie cu Doru Stănculescu, Sorin Minghiat, Dragoş Constantinescu şi Cristian Alexandrescu; sâmbătă, 10 octombrie, ora 11, la Sala Studio va avea loc spectacolul de păpuşi „Aventurile lui Pinocchio”, după Carlo Collodi, în regia lui Bogdan Tudor Pelerin; sâmbătă, 10 octombrie, ora 19, „Baltagul”, după Mihail Sadoveanu, în regia lui Bogdan Tudor;

vineri, 16 octombrie, ora 19, „Sorry” de Alexandr Galin, Teatrul Bulandra Bucureşti, cu Ion Caramitru şi Mariana Mihuţ (actriţa Mariana Mihuţ a obţinut Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă pentru interpretarea personajului Inna Rassadina din acest spectacol); sâmbătă, 17 octombrie, ora 19, la Sala Studio va avea loc piesa „Întâmplări provinciale” de Alexandr Vampilov, în regia lui Adrian Roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe