Tiberiu Pîrnău
Pun pariu pe un leu cu oricine ar dori că şef la Poliţia Vâlcea va fi Nicolae Sărdărescu. Va fi şef nu pentru că aşa i-au prezis lui ursitoarele la naştere, ci pentru că trăim în România, iar incompetenţa este ridicată la rang de virtute. Nu vorbesc eu de incompetenţa acestui domn Sărdărescu, ci colegii domniei sale. Am înţeles că din 10 poliţişti doar unul îl vorbeşte de bine pe fostul miner. S-ar putea să mă înşel. Să fie doi poliţişti.
Musiu Sărdărescu are chip de felină domestică, un fel de motan cu mustăţi arcuite, cuminte în aparenţă. Este de fapt mâţa blândă din zicala românească, aceea care zgârâie rău. Zgârâie şi când este încolţită, îţi înfige unghiile în beregată până te lasă lat. Nu te omoară, te mai lasă să trăieşti, aşa beteag. Perversă mâţă sau, mă rog, motan! Cam aşa i s-a întâmplat lui Florian Marin. A supărat mâţa blândă, care i-a înfipt pe la spate, dar şi prin faţă, ghearele în beregată.
L-a umilit în interiorul instituţiei, l-a determinat să-şi dea singur demisia, şi-a chemat haidamacii-motani, fraţi în rele, de la Bucureşti, care l-au executat exemplar şi l-au trimis pe săracul Marin, un fel de şoricel nevinovat, la munca de jos timp de câţiva ani.
Păi cum să nu câştige Nicolae Sărdărescu comedia de concurs, care va avea loc la Bucureşti marţi, 15 septembrie, când marele şef din Ministerul Administraţiei şi Internelor, chestorul Cristian Făinişi, îi este fin. Aţi mai văzut undeva ca finul să-şi necinstească naşul? Acesta va fi ploconul dăruit naşului Sărdărescu de finul Făinişi. Funcţia de şef la Poliţia Vâlcea. Concursul de marţi va fi o piesă de teatru cu scenariu cunoscut dinainte. Comisarul şef Eugen Neaţă, contracandidatul „pilosului“ Sărdărescu, se va plimba şi el puţin prin capitală.
Nu contează că omul a învăţat de i-au sărit capacele în ultimele săptămâni, că are un CV beton, că e apreciat de colegi, că are cărţi publicate, că este doctor în drept, că are studii universitare de specialitate făcute pe bune la Academia de Poliţie şi nu la „Fabrica Spiru Haret“. Trăim în România iar profesionalismul este luat în băşcălie! Auzim că şi-a mai băgat coada de motan bătrân, hârşit în şmecherii de tot felul, şi Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea.
Cîlea s-a dus până la ministrul Dan Nica, cu hârtie de susţinere a lui Sărdărescu pentru că acesta s-a arătat docil, dornic de a executa comenzi politice fără crâcnire. Aşa că, jocurile la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea sunt făcute, concursul este o poveste, iar finalul previzibil.
În acest timp, hoţii din Vâlcea de toate felurile, de la cei cu gulere albe până la ultimii găinari, au făcut şi ei un chef de bucurie. Nicolae Sărdărescu e om de treabă, nu-i vede, nu-i deranjează, îi bate doar puţin pe umăr.
Web Design by DowMedia