• Gripă porcină, ţinută în secret de autorităţile locale
Anda Vlad
Gripa porcină a ajuns şi la Vâlcea. Ministerul Sănătăţii a confirmat săptămâna trecută infestarea a două persoane din Vâlcea cu virusul A /H1N, în alte două cazuri existând suspiciunea că ar fi vorba de temutul virus care a făcut victime mai ales pe continentul Sud American. Autorităţile sanitare locale şi judeţene refuză însă să dea amănunte despre aceste cazuri, evitând contactul cu presa.
Secretomanie
Nici o autoritatea locală nu vrea să vorbească totuşi despre cele două cazuri de gripă porcină confirmate de Ministerul Sănătăţii. Toate instituţiile abilitate vor să ţină secretul, pe motiv că presa nu ar face altceva decât să creeze panică în rândul cetăţenilor. Prefectul de Vâlcea, Remus Grigorescu spune însă că numărul total al suspiciunilor se ridică la 17. Rezultatul analizelor ar putea sosi în zilele următoare. Primul pacient din Vâlcea confirmat ca fiind purtătorul temutului virus este un tânăr de 20 de ani care, în urmă cu câteva zile s-a întors, împreună cu soţia, din Anglia.
De la el a contactat virusul şi o sora lui. Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile din cadrul Ministerului Sănătăţii a precizat că starea de sănătate a celor doi pacienţilor este bună, înregistrându-se forme uşoare de boală. Aceştia se află internaţi la spitalul Matei Balş din Bucureşti şi urmează tratament cu antivirale. „Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile a raportat încă 28 de cazuri noi de îmbolnăvire cu virusul gripal A/H1N1 depistate în săptămâna 17 – 23.08.2009.
Dintre cele 28 de cazuri confirmate de către Institutul Naţional Cantacuzino, 11 au fost identificate în Municipiul Bucureşti, 5 cazuri în Timişoara şi câte 2 cazuri în judeţele Brăila, Galaţi, Ilfov, Iaşi, Prahova şi Vâlcea”, se arată în comunicatul remis de Ministerul Sănătăţii. Săptămâna trecută, numărul cazurilor confirmate în România cu tulpina nouă AH1N1 a ajuns la 281. Ministerul Sănătăţii a precizat însă că România este printre ţările care au capacitatea de a produce vaccin împotriva acestui virus.
Lipsă de transparenţă
Reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică Vâlcea, Serviciului Judeţean de Ambulanţă sau ai secţiei de boli infecţioase nu au dorit să facă public numele sau zona de unde provin cei doi soţi, susţinând cu nonşalanţă că habar nu au despre ce este vorba. Totuşi, lipsa de informare corectă ar putea crea o adevărată stare de panică în rândul oamenilor, mai ales că cei responsabili se fofilează, susţinând că Ministerul Sănătăţii le-a interzis să vorbească. „Cu cea mai mare plăcere v-aş da informaţii, dar nu am ce să spun. Nu ştiu absolut nimic. Trebuie să vă informaţi la Biroul de presă al Ministerului Sănătăţii. În plus, am un ordin de la minister şi nu pot vorbi.
Altfel, eu suport consecinţele”, a declarat Ioan Mihail, directorul adjunct. Reacţia acestuia este bizară având în vedere că, deşi au mai existat până acum suspiciuni de gripă porcină în judeţul Vâlcea, Ioan Mihail a fost primul care a ieşit public şi a negat vehement aceste zvonuri. Cei de la Boli infecţioase spun şi ei că nu pot oferi informaţii. „Nu suntem în măsură să dăm informaţii. Cei de la ASP au această autoritate”, au spus medicii de la infecţioase. Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea afirmă la rândul lor că nu ştiu cu exactitate dacă au transportat la Bucureşti probe pentru un astfel de caz.
„Noi transportăm mereu probe, chiar către Institutul Matei Blaş, pentru diverse boli. Nu ne interesează pentru ce sunt trimise”, a declarat directorul medical al ambulanţei vâlcene, Paul Podărelu. Cu toate acestea, deşi unii directori susţin că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii le-au interzis să deschidă subiectul gripei porcine, reprezentanţii presei au fost îndrumaţi chiar de cei de la Bucureşti să apeleze la Autoritatea pentru Sănătate Publică Vâlcea.
Suspiciuni neconfirmate
O altă suspiciune de gripă porcină a planat asupra judeţului Vâlcea întreaga săptămână, după ce un băieţel de etnie romă ar fi fost dus de părinţii lui, întorşi din Germania, la secţia de boli infecţioasă. Suspiciunile nu au fost însă confirmate în final. Se pare că acesta prezenta simptomele unei banale răceli, dar surse neoficiale susţin că micuţului i-au fost deja prelevate probe de sânge. Prefectul de Vâlcea, Remus Grigorescu, a declarat că, în acest moment, numărul persoanelor suspectate că ar fi contactat virusul AH1N1 a ajuns la 17.
În cursul acestei săptămâni este posibil ca medicii de la Institutul Matei Blaş să mai confirme câteva cazuri de îmbolnăvire cu gripa porcină în judeţul Vâlcea, după efectuarea analizelor. În prezent, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino sunt în curs de desfăşurare testele preclinice (teste pe animale) pentru realizarea vaccinului A/H1N1. Cercetătorii români preconizează finalizarea acestora la sfârşitul lunii septembrie a.c., urmând ca, de la 1 octombrie, să înceapă şi derularea testelor clinice. După finalizarea acestora va demara producerea vaccinului. Capacitatea de înfiolare a Institutului Naţional Cantacuzino este de cinci milioane de doze.
Web Design by DowMedia