Starea de alertă în România va fi prelungită cu 30 de zile, a anunțat președintele Klaus Iohannis. El a precizat că nu vor fi impuse noi restricții, dar nici nu vor exista noi măsuri de relaxare.
Președintele Klaus Iohannis a susținut miercuri declarații de presă la finalul ședinței privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19, pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban și cu o parte a miniștrilor. Întâlnirea a avut înaintea ședinței de Guvern, programată de la ora 17.30, în care Cabinetul Orban va adopta hotărârea privind prelungirea stării de alertă în România.
Declarațiile lui Klaus Iohannis:
Am finalizat o discuție de lucru importantă pe care am avut-o împreună cu Premierul Orban, cu mai mulți miniștri și consilieri prezidențiali. Am analizat situația epidemiologică, măsurile care se impun pentru perioada următoare și pot să vă comunic câteva lucruri.
Situația epidemiologică nu este bună. Ați văzut că am avut și astăzi peste 600 de persoane care au fost detectate cu COVID-19.
Este mult. Este foarte mult. Și, în acest context, dragi români, vreau să vă spun trei lucruri: protejați-vă, protejați-vă și protejați și pe alții!
Purtatul măștii, păstrarea distanței sunt metode sigure pentru a opri răspândirea acestei epidemii. Respectați normele!
În aceste condiții, în care nu doar că nu scade numărul bolnavilor, ba crește iarăși, este evident că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile. Deci, starea de alertă va fi prelungită. Însă se vor păstra doar restricțiile care sunt acum în vigoare.
Deci, nu se prevede acum introducerea de noi restricții, cum, din păcate, având această evoluție, nu poate fi vorba de a introduce noi relaxări.
În acest context, totuși îngrijorător, dorim să continuăm măsurile care vor duce la revigorarea economică. Nu vor fi luate măsuri care inhibă economia. Guvernul are în pregătire – și o să prezinte la momentul oportun – noi și noi acte normative și hotărâri care pun în practică programul de revigorare economică care a fost prezentat. Revigorarea economică este extrem de importantă după această perioadă complicată prin care am trecut.
Și tot în legătură cu revigorarea economică este și discuția pe care o voi avea vineri și sâmbătă la Bruxelles, în Consiliul European. Este foarte important ca România să obțină o sumă cât mai consistentă pentru revigorarea economiei. Pentru asta mă voi lupta acolo – împreună cu mine toată echipa României.
În concluzie, starea de alertă continuă. Atenție, protejați-vă, protejați-i pe ceilalți! Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!
Prelungirea stării de alertă se ia prin hotărâre de guvern, asupra căreia Parlamentul nu poate să-și mai dea acordul sau să o modifice.
Alte 641 de noi îmbolnăviri au fost raportate miercuri în România, bilanțul ajungând la 34.226, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică. În ultimele 24 de ore, au fost făcute 18.440 de teste. De asemenea, în ultima zi au fost raportate 21 de decese din cauza COVID-19.
Web Design by DowMedia