Pe lângă proiectele pe care le avem pentru protecția populației împotriva noului coronavirus, la nivelul Consiliului Județean Vâlcea, avem și alte categorii de proiecte la care lucrăm.
Ne-am propus să nu ratăm niciun proiect european și, drept dovadă, chiar ieri, am semnat încă un contract cu finanțare europeană. Este vorba despre “Județul Vâlcea - Orizont 2030”, proiect cu o valoare de aprox. 4 milioane lei și care vizează, în special, digitalizarea sistemului de management al documentelor.
Ce înseamnă acest lucru? Pe lângă elaborarea unei noi strategii integrate de dezvoltare durabilă a județului, pe o perioadă de 10 ani, vom moderniza activitatea Consiliului Județean prin implementarea registraturii și arhivării electronice, precum și a serviciilor online.
Fiecare cetățean, dar și angajații vor ști, în fiecare moment, în ce stadiu se află un document sau o solicitare. Într-un cuvânt, vom încheia era metrilor cubi de hârtie produși prin activitatea Consiliului Județean.
Perioada de implementare a acestui proiect este de 2 ani și 6 luni.
Constantin Radulescu, presedinte CJ Valcea
Web Design by DowMedia