Consiliul Local al Comunei Stoilești, întrunit în şedinţa ordinara in data de 30 aprilie 2020, a aprobat participarea în cadrul programului privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, dupa cum urmează: participarea financiară a Comunei Stoilesti la proiect, in cuantum de 10% din valoarea totala a proiectului, respectiv 50.576 lei cu TVA inclus; contractarea finantarii in cuantum de 505.766 lei lei cu TVA inclus; persoana desemnata sa reprezinte Comuna Stoilesti in relaţia cu Administraţia Fondului de Mediu este primarul localității, etc. În luna martie, primarul comunei Stoileşti, Florin Ionescu, a început un program de asfaltări de drumuri în lungime de 15,3 kilometri: „Pe Uliţa Nemțești, prin acest program s-a realizat doar turnarea primului strat de asfalt, pe o lungime de 3,6 kilometri. Avem proiectele deja întocmite şi aşteptăm lansarea programului PNDL 3 pentru a fi introduşi la finanţare. Un lucru care trebuie amintit aici, pe lângă faptul că programele în acest moment sunt inexistente este faptul că am finalizat proiectele prin PNDL 2. Anul trecut am avut o investiţie foarte mare cu bani de la FDI, un program util primăriilor din ţară, dar care, din păcate, a fost închis de actuala guvernare. Avem promisiunea că investiţiile începute vor fi continuate şi prin PNDL 3”. Din bugetul local pe anul 2020, Primăria Stoileşti a aprobat alocarea sumei de peste 2,3 miliarde de lei vechi pentru lucrări de punere în siguranță a străzii Biserica Ghiobești, sat Ghiobești. Încă din toamna anului trecut, primarul Florin Ionescu a depus documentaţia pentru proiectul privind înfiinţarea reţelei de gaze în localitate: „Documentaţia a fost trimisă la Ministerul Economiei pentru evaluare, avem acceptul, suntem în lista eligibilă, dar drumul de aici este lung până să putem realiza efectiv această investiţie, pentru că, depindem de două localităţi. Proiectul va cuprinde înfiinţarea reţelei de gaze în majoritatea satelor”. Din bugetul local pe 2019 și din fonduri de la Ministerul Dezvoltării, Primăria Stoilești a alocat suma de 3,8 miliarde de lei vechi pentru reabilitare, extindere și dotare Școala Gimnazială din satul Urși.
Web Design by DowMedia