“Problemele OLTCHIM nu trebuie amestecate cu lupta politică!”

duminică, 31 mai 2009

• Directorul general Constantin Roibu a ţinut să precizeze:

„Problemele OLTCHIM nu trebuie amestecate cu lupta politică!”

• pe data de 12 iunie va avea loc la Bruxelles o vizită la nivel de şefi de stat, iar europarlamentarul PD-L Marian Jean Marinescu s-a ocupat de perfectarea unei întâlniri pe tema SC Oltchim SA • primarul Mircia Gutău a declarat că ar trebui să i se facă statuie lui Constantin Roibu, fără de care SC Oltchim SA nici nu ar mai exista• sunt parlamentari vâlceni şi europarlamentari ai PD-L care au susţinut problema SC Oltchim SA • angajaţii Oltchim nu trebuie să se lase manipulaţi politic

Petre Coman

La sfârşitul săptămânii trecute, directorul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, a organizat două întâlniri cu presa locală pentru a clarifica poziţia întreprinderii faţă de acţiunile sindicale din ultimul timp şi pentru a se anunţa ultimele măsuri luate în vederea relansării activităţii la capacitatea normală la combinatul chimic vâlcean.

Directorul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, a anunţat că se dezice categoric de acţiunile cu tentă politică date de unii sindicalişti din întreprindere la mitingul organizat marţi, 26 mai, în Râmnicu Vâlcea. Joi, 28 mai, Constantin Roibu, directorul general al SC Oltchim SA, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, următoarele: „Întreaga conducere a SC Oltchim SA este total nemulţumită şi nu este de acord cu faptul că problema întreprinderii a devenit o problemă de dispută politică.

Nu suntem solidari cu manifestaţia făcută marţi de Sindicatul liber de la SC Oltchim SA, care în loc să facă mitingul pentru a rezolva problemele cu care se confruntă societatea, a dat o tentă politică manifestaţiei. Noi nu dorim să amestecăm problemele societăţii cu lupta politică, care există în momentul de faţă, având în vedere că partidele sunt în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. Faptul că s-a ajuns să se strige lozinci împotriva unui partid sau să se facă afirmaţii care sunt total gratuite - că am fost ajutaţi de un partid şi nu am fost ajutaţi de celălalt partid - sunt total eronate, şi nu-şi au locul într-un miting care trebuia să solicite ajutor pentru rezolvarea problemei funcţionării SC Oltchim SA.

Afirmaţiile făcute şi tenta care s-a dat - că nu am fost ajutaţi de PD-L sau reprezentanţii acestui partid - este total falsă, deoarece am fost sprijiniţi şi s-au făcut demersuri la foate multe nivele, inclusiv la Uniunea Europeană s-a făcut lobby de către reprezentanţii acestui partid. Pot să spun şi să afirm cu tărie faptul că sunt parlamentari vâlceni şi europarlamentari ai PD-L care au susţinut problema SC Oltchim SA. Întâlnirea cu europarlamentarii la SC Oltchim SA a fost ideea domnului Dorel Jurcan şi dânsul a sprijinit pentru ca această idee să ia formă reală.

Întâlnirea pe care a avut-o domnul ministru Videanu la Bruxelles cu comisarul care are în răspundere direcţia generală de competiţii a fost organizată de europarlamentarul PD-L Marian Jean Marinescu. De asemenea, s-au făcut mai multe intervenţii la Guvernul României şi nu am fi corecţi dacă nu am recunoaşte că de câte ori am solicitat sprijinul ministrului Videanu întotdeauna am avut uşa deschisă, inclusiv sindicatul a fost primit de două ori, eu am fost primit şi s-au făcut intervenţii pentru a se rezolva problemele SC Oltchim SA.

Parlamentarii PD-L au sprijinit şi sper să sprijine în continuare problema economică a judeţului. Am beneficiat atât de sprijinul PSD-ului, mai ales prin persoana preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, cât şi de cel al PDL-ului. Nu este corect şi nu este cinstit să spui că un partid te-a ajutat mai mult şi unul mai puţin. În situaţia în care manifestările făcute de reprezentanţii sindicatului, dacă se vor mai face în continuare şi vor avea tentă politică, îşi dă demisia toată conducerea SC Oltchim SA. Nu încurajăm asemenea manifestări şi asemenea mod de abordare a problemelor de către sindicat.

Nu ştiu dacă oamenii care au participat la miting sunt manevraţi sau au scăpat din mână, însă e posibil să fi fost influenţaţi. Şi pe mine mă surprinde această atitudine. În niciun caz Ministerul de Finanţe nu a adus piedici SC Oltchim SA. Obţinerea unor împrumuturi garantate de stat nu se poate face fără ajutorul ministerului de Finanţe. Să nu uităm că acesta şi Guvernul se supun unor legislaţii ale UE. În toate garanţiile pe care le acordă statul unei societaţi, Guvernul trebuie să respecte legislaţia UE. În situaţia în care nouă nu ni se acordă un împrumut fără a avea aprobarea Comisiei Europene, împrumutul respectiv este considerat ajutor de stat şi pe lângă dezavantajele pe care le-ar avea societatea, efectele negative s-ar răsfrânge asupra întregii ţări prin penalizări de la UE”.

Despre un eventual program de restructurare la SC Oltchim SA şi despre calendarul preluării Arpechim Piteşti, directorul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, a mai precizat: „Nu poate să spună nimeni dacă se preconizează disponibilizări sau nu. Totul depinde de cât de repede ne vom integra cu Petrochimia Arpechim din Piteşti.

Totul poate să dureze trei sau patru luni. Este foarte important să preluăm Arpechim şi să facem revizia şi repornirea sistemelor. Deja am avut trei întâlniri cu conducerea Petrom, în care negocierile s-au făcut cu ajutorul ministrului Adriean Videanu. Luni vom avea a patra întâlnire cu Petrom pentru negocierea contractului de preluare a petrochimiei de la Piteşti. Banii pe care îi vom lua vor fi rambursabili, pe bază de împrumut”.

Liderii PD-L, alături de OLTCHIM şi Constantin Roibu

Vineri, 29 mai, directorul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, a fost din nou prezent în faţa presei locale, locul ales fiind chiar Primăria Râmnicului. La conferinţa de presă au mai participat următorii: europarlamentarul Marian Jean Marinescu, liderul PD-L Vâlcea Dorel Jurcan, primarul Mircia Gutău, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Romulus Bulacu, şi parlamentarii Sorin Zamfirescu şi Samoil Vîlcu. „Vreau să spun că este neplăcut să vezi că angajaţii SC Oltchim SA ies în stradă de teamă că rămân fără locuri de muncă, iar ei sunt manipulaţi politic.

Fapt pentru care voi încerca să aflu cine se află în spatele acestei manipulări. Dacă pe viitor sindicatele vor mai încerca să facă asemenea manipulări, ne vom da demisia în bloc. S-au făcut greşeli şi de o parte şi de alta, anumite persoane şi din PSD şi din PD-L, bătându-se cu cărămida în piept că au rezolvat problemele SC Oltchim SA. Cu părere de rău, trebuie să constat că SC Oltchim SA a devenit o problemă de dispută politică.

S-au făcut greşeli. De exemplu, de către PSD atunci când preşedintele Comisiei de Buget Finanţe a fost pe faţă împotriva SC Oltchim SA la Camera Deputaţilor”, a declarat Constantin Roibu. Pe de altă parte, directorul general al SC Oltchim SA a recunoscut aportul europarlamentarului PD-L Marian Jean Marinescu în sprijinirea societăţii la Comisia Europeană, fiind singurul care a avut mai multe intervenţii pentru întreprinderea vâlceană.

„La rugămintea mea a intervenit la Direcţia Generală pentru Competiţii pentru prezentarea materialelor SC Oltchim SA, iar astăzi (vineri – n.r.) am avut chiar o convorbire telefonică cu directorul general şi directorul general adjunct, împreună cu ministrul Adriean Videanu, în care aceştia ne-au asigurat că nu se vor lăsa influenţaţi de petiţiile PCC în luarea unei decizii. Iar Marian Jean Marinescu nu s-a lăudat niciodată.

Pe data de 12 iunie va avea loc la Bruxelles şi o vizită la nivel de şefi de stat, iar europarlamentarul PD-L s-a ocupat de perfectarea unei întâlniri pe tema SC Oltchim SA. Trebuie să se cunoască adevărul şi nu trebuie să ne mai lăudăm până ce nu se rezolvă problemele economice ale SC Oltchim SA”, a mai precizat Constantin Roibu. Însă, Marian Jean Marinescu a ţinut să precizeze că există o monitorizare a Comisiei Europene în fiecare caz asemănător şi că România trebuie să acţioneze unitar: „Vom avea un răspuns al Comisiei Europene.

Cât despre domnul ministru Videanu, încă de acum trei luni mi-a spus că a discutat cu ministrul Pogea şi că a luat o decizie de susţinere a SC Oltchim SA. Problema se rezolvă”. Europarlamentarul PD-L a mai dat asigurări că are sprijinul PPE în Parlamentul European. În schimb, primarul Mircia Gutău a declarat că ar trebui să i se facă statuie lui Constantin Roibu, fără de care SC Oltchim SA nici nu ar mai exista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe