Tiberiu Pîrnău
Fiul unuia dintre cei mai importanţi oameni din judeţ a schimbat Peugeut-ul cu Mercedes-ul ultimul tip. Cu număr de aripioare de pui americane. KFC. Da, nu am luat-o razna, chiar aşa este! Acelaşi băieţaş deştept are vreo câteva sute de mii de euro în conturi. Tatăl său se bate cu cărămida în piept că este cel mai sărac şi cinstit om din judeţ. Un fel de Ion Iliescu, în variantă vâlceană. Poate că aşa este, nu băgăm, însă, mâna în foc. Omul are antecedente de anumit gen, unele chiar de natură penală, care ne îndreptăţesc să ne îndoim puţintel de sinceritatea sa bulversantă.
Stau şi mă gândesc că într-un fel sau altul în acest caz trebuie să existe un fel de lege a compensaţiei. Fiul a acumulat ce nu a putut strânge, ca avere, tatăl. Fiul sub tutela tatălui. Puştiul, de fapt acum bărbat în toată firea la 1.90 şi 150 de kilograme, s-a folosit la maximum de influenţa tatălui. Fără pic de jenă, fără ruşine! Cu tupeu maximum! Stau şi mă gândesc, socotesc salariile celor doi, adică al fiului şi al soţiei acestuia, şi cifrele mele au doar patru zerouri în lei, iar ei afişează avere, bogăţie, opulenţă de cinci zerouri în euro.
Se plimbă cu maşini de lux, care valorează pe puţin 20.000 euro bucata, au câteva apartamente, vilă în apropierea Râmnicului şi, mai nou, sunt acţionari într-o prosperă firmă de construcţii. Firmă care încasează la greu bani publici sub umbrela unei societăţi de stat, aflată sub oblăduirea directă a tatălui protector politic. Miliarde de lei se scurg lunar în buzunarele hămesite ale acestor indivizi.
Te mint în faţă cu o uşurinţă îngrozitoare. O nonşalanţă care te scoate din sărite. Un tupeu de beizadea mult prea îndestulată cu bani publici. În acest timp, mii de firme din România sunt sufocate de taxe şi impozite impuse aberant de coaliţia guvernamentală din care face parte şi partidul al cărui membru de vază este tatăl, „erou“ al acestor rânduri. Mulţi vor spune că orice tată îşi ajută fiul. Da, este adevărat, nu am nimic împotrivă, atâta timp cât ajutorul se desfăşoară în cadru legal. Scuzaţi limbajul de lemn.
Cred că mă molipsesc şi eu de la cel mai important personaj politic din judeţ. Există o exeplicaţie. Vreau, nu vreau, îl văd de prea multe ori în ziare şi la TV. O imagine excesivă, obsedantă. Voi fi acuzat că încerc să mă ascund după deget. Voi fi întrebat de ce nu am dat nume concrete. Imediat ce redactorii noştri vor încheia investigaţiile în acest caz, le vom face publice. Am dezvăluit doar câteva dintre concluziile anchetei noastre. Şi, încă ceva, mai cred că în ceasul al doisprezecelea tatăl îşi va sfătui fiul de bine şi-i va da să mănânce o pâine albă, curată ca lacrima, nu una murdărită de bani negri.
Personal, îl admir pe acest lider politic din anumite puncte de vedere. Îl admir cu-adevărat pentru că este muncitor, că este de cele mai multe ori de bună-credinţă, că doreşte binele vâlcenilor, că rezolvă multe probleme sociale, că se implică activ în viaţa socio-economică a judeţului. În calitate de ziarist nu am cum, însă, să nu-i spun că greşeşte atunci când o face. Să mă scuze dacă uneori cuvintele sunt prea dure. Da, un ziarist trebuie să aibă şi puterea să-şi ceară scuze, atunci când greşeşte. Uneori chiar şi-atunci este bine intenţionat. Când greşeşte…
Web Design by DowMedia