Declaraţie de presă
Beneficiind de mult timp liber şi de o minte odihnită, ”candidatul nimănui” se lansează mai nou în atacuri la adresa Sport Club Municipal dovedind, după modelul ”multilateral dezvoltat” al epocii ceauşiste, că se pricepe în egală măsură – adică deloc - la administraţie şi la handbal, la economie şi la urbanism şi cine ştie ce alte domenii-surpriză va mai aborda... cu aceeaşi competenţă, evident.
Este trist şi chiar condamnabil că performanţele de excepţie ale echipei de handbal a SCM, dar şi ale celor peste 300 de copii legitimaţi la club, au devenit punct de dispută electorală. Vreau să-i spun ”candidatului nimănui” un singur lucru: Sport Club Municipal face performanţă de nivel european datorită sprijinului şi încrederii pe care Primăria condusă de mine şi Consiliu Local actual le-au acordat acestui club de prestigiu, respectând totodată legislaţia în vigoare! Am dovedit că se poate cu fapte şi nu cu vorbe aruncate pe la colţuri!
Altfel, îl aştept pe ”candidatul nimănui” în tribune, la meciurile de handbal ale echipei SCM, să se bucure alături de întreaga comunitate locală de performanţele extraordinare ale acestor ”ambasadori” ai Râmnicului!
Mircia Gutău,
Primar
Web Design by DowMedia