2400 de euro pentru postul de pompier la EM Berbeşti

miercuri, 22 aprilie 2009

Şofer, ţepar printre consăteni:

2400 de euro pentru postul de pompier la EM Berbeşti

Un şofer de la Formaţiunea de pompieri a Exploatării Miniere Berbeşti a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, după ce a luat de un consătean 2.400 de euro să-l angajeze ca pompier. Denunţul a fost făcut de păgubit în martie 2008, după ce a constat că cei de la Miniera Berbeşti habar nu aveau de angajarea sa.

2.400 de euro, în mai multe tranşe

Procurorii de la Parchetul Judeţean au finalizat recent rechizitoriul pentru a-l trimite în judecată pe Ilie Chircu, zis „Diuţu”, din comuna Alunu judeţul Vâlcea acuzat de trafic de influenţă. Bărbatul, şofer la Formaţiunea de pompieri a Exploatării Miniere Berbeşti, a fost denunţat de Dumitru Dumitrescu din comuna Alunu căruia „Diuţu” îi promisese că-i va  facilita angajarea ca pompier la un punct de lucru al SC Mimprest S.R.L. Rovinari, ce deserveşte Exploatarea Minieră Berbeşti, lăsându-l să înţeleagă că este în relaţii foarte bune cu directorul societăţii respective.

Dumitrescu susţine că, în acest scop, în perioada septembrie 2007 - februarie 2008, în mai multe rânduri, i-a dat lui Ilie Chircu în total 2.400 de euro. Bărbatul spune şi că, în cursul lunii martie, când a realizat că fusese păcălit, a cerut banii înapoi, dar pentru că a tot fost amânat l-a denunţat pe Chircu organelor de cercetare penală. Nici până acum păgubitul nu şi-a recuperat banii.

De la un prieten…

Dumitru Dumitrescu a intrat în legătură cu Ilie Chircu prin intermediul unui prieten. Alin Stăncioi din Alunu îi cunoştea pe ambii concetăţeni. Prin iunie 2007, în timp ce îşi căuta de lucru, Alin a intrat în legatură cu „Diuţu", care era şofer la Formaţiunea de pompieri a Exploatării Miniere Berbeşti. Acesta s-a lăudat ca ar fi bun amic cu directorul societăţii de la Rovinari şi că poate interveni pentru angajarea sa.

Alin şi-a întocmit astfel un dosar de angajare pe care l-a dat şoferului, împreună cu 600 de euro, bani care ar fi urmat să ajungă la directorul de la Rovinari. În timp ce aştepta să fie angajat, Alin a plecat însă la Bucureşti, unde s-a întâlnit Constantin Dumitrescu, fratele lui Dumitru şi, împreună, s-au angajat la o societate din Capitală. Când a auzit că Dumitru îşi caută de muncă, l-a îndrumat să ia legătura cu „Diuţu”, pentru a-i facilita angajarea ca pompier în locul său.

Alin Stăncioiu a luat legătura cu Chircu şi au stabilit să se întâlnească din nou, de această dată pentru a-l prezenta pe Dumitru Dumitrescu. Cei doi s-au întâlnit şi şoferul a procedat la fel şi cu Dumitru, pretinzându-i 400 de euro în plus faţă de cei 600 luaţi deja de la Alin. A afirmat că banii îi erau necesari atât pentru a-i da directorului societăţii, cât si pentru a întocmi formalităţile necesare angajării.

Au urmat alte sume de bani, cerute pentru a ajunge la şeful de la Rovinari. Ultima sumă de bani, 1000 de euro, a fost dată de Dumitrescu lui Chircu pentru ca Eugen Cumpănăşoiu, locuitor din Berbeşti, să obţină de la Primăria din Berbeşti o adeverinţă care să ateste că are un teren afectat de Exploatarea Minieră Berbeşti şi să cedeze dreptul de angajare denunţătorului, deţinerea de teren afectat fiind o condiţie obligatorie pentru încadrarea în orice loc de muncă la S.C. Mimprest S.R.L. sau la E.M. Berbeşti.

Şefii de la Berbeşti, surprinşi de „noul angajat”

Convins că Chircu i-a făcut rost de locul de muncă promis, în luna martie a anului trecut Dumitrescu s-a dus de mai multe ori la EM Berbeşti, dar acolo a constat cu stupoare că cei care ar fi trebuit să-i fie şefi au rămas cu gura căscată atunci când au aflat că le este angajat. Audiaţi ca martori, Florin Deaconescu (şef Secţie Berbeşti - Mimprest S.R.L.), Dorina Ebîncă (economist Secţia Berbeşti - Mimprest S.R.L.) şi Florin Păunescu (şeful Formaţiunii de pompieri a Secţiei Berbeşti) au confirmat că Dumitrescu s-a prezentat pentru a i se face protecţia muncii ca nou angajat al formaţiunii de pompieri. Constatând că a fost înşelat, Dumitrescu l-a denunţat pe Chircu la poliţie după ce, în prealabil, a făcut chiar şi greva foamei în faţa casei şoferului escroc pentru a-şi recupera banii.

Tupeu de escroc

In cursul anchetei, „Diuţu” a recunoscut ca a primit doar 1200 de euro, însă nu pentru a facilita angajarea, ci pentru a achiziţiona un autoturism „la mâna a doua” din Germania. Cei trei martori chemaţi pentru a-l susţine au dovedit însă că minte şi că, de fapt, autoturismul cumpărat din Germania a fost comandat de o persoană din judeţul Gorj. Singurele persoane care confirmă susţinerile învinuitului, în sensul că banii ar fi fost primiţi de la denunţător pentru achiziţionarea unui autoturism sunt soţia şi un văr al şoferului.

În plus, în urma verificărilor efectuate la Serviciul Cazier Judiciar, a reieşit că omul a mai avut antecedente. În '99, a fost condamnat la închisoare tot pentru înşelăciune dar, între timp, a intervenit reabilitarea de drept. Dumitru Dumitrescu a fost şi el cercetat pentru cumpărare de influenţă dar, pentru că şi-a recunoscut fapta înainte ca aceasta să fie descoperită, procurorii au decis neînceperea urmăririi penale în cazul său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe