Neregulile de la RAR Vâlcea, din nou în atenția autorităților

marți, 11 februarie 2020
Din nou nereguli reclamate la RAR Vâlcea

Registrul Auto Vâlcea (RAR Vâlcea) este din nou în atenția autorităților după descinderea DIICOT din luna septembrie. Acum, structurile centrale din Ministerul Transporturilor au în atenție reclamații făcute de cetățeni nemulțumiți că au ajuns bătatia de joc a inspectorilor RAR.

O astfel de reclamație a fost făcută, ne-au spus surse din minister, de un cetățean care acuză că a fost respins și rechemat de trei ori pentru noxe, de către același inspector.

Respins de trei ori, de același inspector RAR Vâlcea

Constantin Sturzu spune, în reclamația depusă la Ministerul Transporturilor, cum a fost tratat la RAR, într-un mod discriminatoriu.

RAR Vâlcea
Iuliana Moise, o „permanență” la conducerea RAR Vâlcea

El susține că a fost respins de trei ori, pe 7, 14 și 16 ianuarie, de către același inspector, Mihai J, de=spre care se spune că este unul dintre „apropiații” șefei reprezentanței, Iuliana Moise. Sturzu mai afirmă, spun sursele, că respingerile sale s-au petrecut în timp ce alte mașini, unele adevărate cazane, treceau testele de noxe, în condiții suspect de „operative”.

Nu ar fi prima datî când la RAR Vâlcea s-ar declanșa „războiul noxelor”

Șpagă pentru înmatricularea mașinilor second-hand

În septembrie anul trecut, RAR Vâlcea a fost călcat de procurorii Direcției Generale Anticorupție (DGA), într-o acțiune mai amplă, care a mai vizat reprezențele Registrului Auto din Sibiu și Mureș.
Anchetatorii au indicii că funcționari de la RAR, dar și polițiști, cereau și primeau mită pentru a facilita înmatricularea mașinilor second-hand, care nu ar fi corespuns normelor tehnice legale. Mita ar fi fost lăsată în scrumiere sau torpedourile mașinilor de către propietari sau intermediari care se ocupau de înmatriculare, potrivit comunicatului DGA.
Potrivit surselor judiciare, inspectorii RAR Vâlcea sunt suspectați și de manipularea rezultatelor testelor pentru noxe. Angajații RAR făceau diagnozele numai pe calculator, fără a testa autovehiculele. De altfel, năravul celor de la RAR Vâlcea e mult mai vechi, iar problema se știa la Ministerul Transporturilor.
Presa a relatat încă din 2016, când la șefia RAR era aceeași Iuliana Moise, că mai mulți angajați au fost prinși în flagrant de Corpul de Control al RAR-ului, în timp ce falsificau noxele la mai multe mașini, cu aprobarea tacită a conducerii. La vremea respectivă, cazul ar fi fost mușamalizat.
Rămâne de văzut cum va tranșa acum problema Ministerul Transporturilor, având în vedere „antecedentele” celor de la RAR Vâlcea.

Sursa: https://cetateanul.net/stiri-de-ultima-ora/neregulile-de-la-rar-valcea-din-nou-in-atentia-autoritatilor/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe