Pesta porcină africană se răspândește rapid în județ

luni, 3 februarie 2020

 

Prefectul județului Vâlcea, Tiberiu Costea, a convocat joi, 30 ianuarie 2020, în ședință extraordinară, Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Vâlcea, în vederea adoptării măsurilor de urgență ce se impun după apariția a două noi focare de pestă porcină africană în județ. Potrivit buletinelor de analiză trimise de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) București, virusul a fost confirmat la un porc mistreț din Fondul Cinegetic 13 Cozia și la un altul găsit mort în Fondul de Vânătoare 30 Govora, de pe raza orașului Băile Govora.

Directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vâlcea, Gabriel Miclea, a precizat că în prezent mai există o suspiciune de PPA și la un porc domestic dintr-o gospodărie din comuna Dăești. Probele recoltate au fost trimise deja la laboratorul de analize și se așteaptă rezultatele.

Reprezentantul Direcției Silvice Vâlcea a precizat că în Fondul Cinegetic 38 Dobrușa, unde au fost confirmate cele mai multe cazuri de pestă porcină africană la mistreți din județul Vâlcea, până acum au fost descoperiți 58 de mistreți morți și șase au fost împușcați, mai fiind doar un singur mistreț de împușcat pentru a realiza cota suplimentară prevăzută ca măsură pentru combaterea focarului din zonă. În prezent, în județul Vâlcea sunt confirmate 10 focare de pestă porcină africană în gospodăriile populației (câte unul în Băbeni, Păușești-Măglași, Drăgoești, Drăgășani, Lungești, Olanu, Perișani, Băile Olănești și două în comuna Orlești) și 56 de cazuri, dintre care 50 pe Fondul Cinegetic 38 Dobrușa, la mistreți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe