Tiberiu Pîrnău
Politica vâlceană se face cu orice parte anatomică, dar numai cu capul NU. Şi am să explic de ce sunt atât de categoric, indignat, sictirit şi oripilat în acelaşi timp de ceea ce se întâmplă în interiorul faunei politice judeţene. Ciolaniada 2009 a ajuns la apogeu, la punctul G de maximă fierbere. Neuronii au luat-o razna, la fel şi instinctele. Politicienii noştri se comportă ca nişte animale, care rag, scot onomatopee, execută dansuri rituale ale puterii. Oamenii au involuat până la stadiul de maimuţe şi nu numai. Cel care rage mai tare şi are muşchii cei mai la vedere are câştig de cauză.
Aşa stă şi situaţia în cazul lui Gigi Matei, cel care va fi uns director la ape. De altfel, dacă stai să-l priveşti pe individ din profil, mai ales când îşi tuguiază buzele, străduindu-se să spună ceva inteligent, seamănă perfect cu un gibon. O maimuţă mult prea onorabilă. Costi Rădulescu are ceva dintr-o gorilă, care a mâncat mult prea multe banane şi stă să deverseze surplusul.
Imaginea este de-a dreptul grotească. Individul confundă spitalul cu CAS-ul. Cosmin Constantinescu este un fel de cercopitec, o maimuţă micuţă şireată şi leneşă, ce se gudură patetic pe lângă liderul haitei pedeliste. Cercopitecus Constantinescu vrea să ajungă în marea familie a primatelor europene. El crede că Parlamentul European este un fel de grădină zoologică de lux, unde va fi tratat regeşte şi unde va putea ronţăi bambus cu frişcă tot timpul. Ştefan Prală este un babuin, care-şi etalează mai tot timpul bărbăţia. Are nevoie de o junglă în care să fie stăpân. Un fel de rege al animalelor.
Se mulţumeşte şi cu postura de mare director la Hidroserv. Bogdan Pistol este o quintesenţă de animale, unele mai blânde, altele mai perverse.
O primată tânără, cu coate ascuţite, ce se află în slujba pretendentului cu şanse la şefia grupului de maimuţe galbene. Totuşi, el ar mai putea să evolueze până la stadiul de om. Are timpul înainte. Alţii nu mai au cum din cauza vârstei, metehnelor, culturii de junglă şi de aceea rămân la stadiul de maimuţe. Vasile Bleotu se înscrie şi el perfect în acest regn animal, ce-l formează politica locală.
Are toate atuurile. Îngâmfarea păunului, şirtenia vulpii, perversitatea coiotului, ferocitatea lupului. Un mega-animalus evoluat. Tocmai de aceea şi-a făcut cu uşurinţă prieteni printre parlamentarii colegi, conform zicalei „Cine se aseamănă, se adună“. Dacă stau bine să mă gândesc avem de toate în jungla politicii vâlcene: de la papagali, cu pene pestriţe şi voce piţigăiată până la maimuţe hoaţe, ca acelea, care le fac zile negre indienilor.
Web Design by DowMedia