Scriitorul Nicolae Dabija şi prim-vicepreşedintele BNR, Florin Georgescu, au fost premiaţi de Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală "Nişte ţărani"

duminică, 10 noiembrie 2019

Scriitorul Nicolae Dabija şi prim-vicepreşedintele BNR, Florin Georgescu, au fost premiaţi de Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală "Nişte ţărani", sâmbătă, la cea de-a XXI -a ediţie a galei premiilor fundaţiei, eveniment organizat în vechea biserică din cătunul Vioreşti, Slătioara.

Decernarea acestor premii, care se acordă anual unor personalităţi din cultură şi ştiinţă care au contribuţii deosebite la pregătirea şi formarea în România a unui nou univers spiritual ţărănesc, a avut loc în prezenţa scriitorului Dinu Săraru, fondatorul Fundaţiei "Nişte ţărani", şi a arhiepiscopului Râmnicului, Varsanufie, preşedintele de onoare al acestei fundaţii, marele premiu de anul acesta fiind împărţit de doi dintre nominalizaţi - Nicolae Dabija şi Florin Georgescu.

"A fost o boierie şi anul acesta pentru mine. Să-l aduci aici pe Dabija, care este liderul Basarabiei şi o voce unică pe ambele maluri ale Prutului în favoarea ideii de identitate naţională şi un mare scriitor. Şi un mare gazetar. Are publicaţia Literatură şi Artă care a ţinut trează ideea de identitate naţională şi unitate. După Vieru, e cea mai mare personalitate a culturii basarabene, reprezentativ şi naţional bineînţeles. A fost şi o mare bucurie să dăm marele premiu unui om de ştiinţă autentic. Florin Georgescu este o somitate în domeniul ăsta. A avut în discursul lui soluţii pentru reducerea, cum i-am spus eu, discrepanţei, ca să fiu blând, dintre săraci şi bogaţi, care se petrece acum în România. Lucrarea lui este o lucrare demnă de Academie", a spus Dinu Săraru.

De asemenea, au fost oferite premii regizoarei Chris Simion-Mercurian şi directorului Teatrului "Anton Pann" din Râmnicu Vâlcea, Tavi Costin, pentru spectacolul realizat la Vâlcea după piesa francezului Pascal Bruckner - "Crăciunul preşedintelui", jurnaliştilor Maria Ţoghină, de la Radio România Actualităţi, şi Alexandru Mogoşeanu, de la Radio Oltenia Craiova, în timp ce Mioara Bahna a câştigat premiul pentru literatură şi critică literară, iar sculptorul Radu Aftenie - autor, printre altele, al statuii lui Gheorghe Lazăr din Sibiu - a câştigat premiul pentru artă.

Au mai primit premii şi primarul comunei Runcu, din judeţul Dâmboviţa - Gheorghe Brebeanu, pentru administraţie publică locală, Valerian Alexie, pentru investiţii eficiente în mediul rural, Mihai Şuta, pentru invenţii brevetate la nivel naţional şi internaţional realizate cu profesionalism pentru reducerea poluării şi protejarea mediului înconjurător, şi agentul de poliţie Adelina Ionela Dunea, câştigătoare la categoria "olimpism în şcoala ţărănească". AGERPRES

IMG-2658

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe