Politistii din cadrul Serviciului Politiei de Ordine Publica - Compartimentul pentru Prevenirea si Combaterea Delictelor Silvice, împreuna cu cei din cadrul Posturilor de Politie Ionesti, Orlesti si Scundu, însotiti de reprezentanti ai I.T.R.S.V. Rm Vâlcea si Directia Silvica Rm. Vâlcea, au organizat si desfasurat în noaptea de 22 spre 23 ianuarie actiuni de control si patrulare pe linie de silvicultura, în timpul carora au fost oprite pentru control 38 vehicule ce transportau material lemnos, au fost legitimate 45 persoane, fiind constatate 3 infractiuni, iar 8,5 metri cubi material lemnos a fost retinut în vederea confiscarii.
De asemenea, au fost aplicate 2 sanctiuni contraventionale la Legea 31/2000, urmând ca valoarea sanctiunilor sa fie stabilita de Ocolul Silvic Dragasani, pe raza caruia s-au savârsit faptele contraventionale.
În comuna Orlesti, a fost depistat Ion C., de 57 de ani, din comuna Ionesti, care transporta cantitatea de 4 m.c. material lemnos, specia salcâm, fara a detine documente de însotire si provenienta. De asemenea, în noaptea de 22 spre 23 ianuarie a.c., agentii de ordine din cadrul Politiei orasului Horezu, împreuna cu angajati ai Ocolului Silvic Buila, au organizat si desfasurat o actiune pe linia transportului de material lemnos, ocazie cu care, în cartierul Romanii de Sus, i-au depistat pe Catalin R., de 30 ani, Alexandru F., de 18 ani, ambii din orasul Horezu, cartierul Romanii de Sus si Catalin F., de 24 ani, din comuna Runcu, judetul Gorj, care transportau cu doua autoturisme marca Dacia material lemnos, esenta fag.
Cu ocazia verificarilor efectuate s-a stabilit ca cele doua autoturisme nu erau înmatriculate pentru circulatia pe drumurile publice, iar materialul lemnos transportat cu acestea a fost taiat ilegal si sustras din punctul Lunga.
Amenzi pentru contruirea unui adapost de animale
Politia Comunitara a sanctionat în ultima saptamâna 17 contraventii cu 9 amenzi în suma de 1.900 lei si 8 avertismente scrise. Faptele sanctionate: stationarea cu autoturismul pe trotuarul Caii lui Traian, construirea unui adapost pentru animale în imediata apropiere a baracii nr. 34 din Colonia Nuci, consumul de bauturi alcoolice în public, într-o statie de autobuz din zona 1 Mai, adresarea de cuvinte si expresii jignitoare unei alte pesoane etc. Patrulele mixte formate din agenti de siguranta publica si politisti comunitari au intervenit la 162 de evenimente, au aplanat 117 conflicte si au dat 8 amenzi contraventionale în suma totala de 1.300 lei.
Doi hoti de auto, prinsi de politisti
În noaptea de 23 spre 24 ianuarie agentii de politie din cadrul Politiei municipiului Rm. Vâlcea, Biroul Politiei de Ordine Publica Urban, au oprit pentru control un autoturism marca SEAT IBIZA, pe strada N. Balcescu, din Rm. Vâlcea, în care se aflau G.P., de 17 ani, din Rm. Vâlcea si ALEXANDRU D., de 19 ani, din comuna Scundu, judetul Vâlcea.
La controlul autoturismului, au fost gasite doua radio - casetofoane auto ce aveau firele de legatura taiate. S-au întocmit acte premergatoare procedurale cu situatia constatata, iar cercetarile au fost continuate de catre politistii Biroului Investigatii Criminale - Compartimentul „Furturi din auto”.
Cu ocazia investigatiilor efectuate, s-a stabilit ca cele doua radio - casetofoane auto gasite asupra acestora proveneau din doua furturi comise de catre cei doi, în aceeasi noapte, dintr-un autoturism marca Dacia 1310 si unul Daewoo Matiz, parcate în zona Traian din Rm. Vâlcea, în care au patruns prin fortarea încuietorilor portierelor.
Tot din cercetari s-a mai stabilit ca acestia au încercat sa sustraga bunuri si dintr-un autoturism Dacia Nova însa, dupa ce au îndoit rama portierei, s-a declansat alarma si au fugit. Bunurile provenite din furturi au fost restituite partilor vatamate, iar în continuare se efectueaza cercetari fata de cei doi autori pentru stabilirea întregii activitati infractionale.
Hot fugit, prins la Budesti
Politistii din cadrul Postului de Politie Budesti l-au depistat în noaptea de 23 spre 24 ianuarie pe LEONARD M., de 23 ani, din comuna Budesti, care se sustragea executarii unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecatoria Rm. Vâlcea la data de 11 noiembrie 2008, fiind condamnat la un an si jumatate pentru savârsirea infractiunilor de „furt de auto”, „conducere a unui autoturism sub influenta bauturilor alcoolice” si „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fara a poseda permis de conducere auto”.
Acesta a fost introdus în arestul Inspectoratului de Politie Judetean Vâlcea în vederea executarii pedepsei.
Accident grav la Racovita
La data de 23 ianuarie a.c., ora 09.45, Ion N., de 26 ani, din comuna Izvoarele, judetul Olt, în timp ce a condus un autoturism Hyundai Accent, pe DN 7, în comuna Racovita, sat Balota, judetul Vâlcea, din directia Rm. Vâlcea – Sibiu, datorita neadaptarii vitezei de deplasare la conditiile de drum, carosabilul fiind umed, a lovit cu partea fata un autoturism Trabant, condus de Ion P., de 52 de ani, din Rm. Vâlcea, care se încadrase în vederea efectuarii virajului la stânga, pe DJ 703M.
Din accident a rezultat ranirea grava a Mariei B., de 36 ani, din orasul Calimanesti, stabilindu-i-se diagnosticul „fractura tibie si peroneu picior drept, politraumatism” si ranirea usoara a lui Ion P., de 52 ani, din Rm Vâlcea, „traumatism toracic, traumatism intern”, Elena P., de 53 de ani, din Rm Vâlcea, „traumatism toracic, traumatism umar drept” si ION B., de 43 ani, din Calimanesti, judetul Vâlcea, „traumatism coloana cervicala, traumatism toracic”, toti pasageri în autoturismul Trabant.
Conducatorii auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
A murit în drum spre spital
În seara zilei de 21 ianuarie, Bogdan I. (de 33 ani, din Câineni), în timp ce conducea autoturismul proprietate personala pe DN7 (la km. 236+660 m, chiar în zona localitatii de domiciliu), datorita neadaptarii vitezei la conditiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul asupra directiei de deplasare, a parasit partea carosabila, dupa care a lovit cu partea lateral dreapta balustrada de protectie. În urma impactului, portiera dreapta fata a fost împinsa catre interiorul autoturismului, lovind conducatorul auto, autoturismul fiind prevazut cu volan pe partea dreapta. Din pacate, în drum spre spital, conducatorul auto a decedat.
Web Design by DowMedia