Sparle si soparle, 05.09.2019

miercuri, 4 septembrie 2019
  • Într-un nou comunicat de presă al conducerii Ciech Soda România din data de 3 septembrie se arată că deja 70 de angajați ai întreprinderii au fost concediați, cu toate că mai sunt două săptămâni până la termenul limită asumat (18 septembrie), estimat pentru oprirea instalațiilor Ciech Soda România. „Graba” polonezilor în a opera reduceri de personal își are explicația în faptul că vor din nou să pună presiune publică pe CET Govora, în vederea diminuării prețului la aburul industrial livrat. Dar, CET are niște praguri de rentabilitate și nu poate stabili prețurile așa cum vor cei de la Ciech Soda România, altfel riscă să intre în faliment și lichidare, cu consecințe grave asupra încălzirii populației din Râmnicu Vâlcea și asupra Chimcomplex (fostul Oltchim). Îi sfătuim pe cei 600 de angajați ai Ciech Soda România să nu-și facă griji în privința concedierilor, deoarece există mii de locuri de muncă vacante în județ, în toate domeniile, cu precădere în sectorul construcțiilor, unde firmele îi așteaptă „ca pe pâinea caldă”!

 

  • În temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Primăria Râmnicului organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacantă de director executiv la Direcţia Economico-Financiară, post ocupat în prezent interimar de Narcisa Colțoș. Proba scrisă va avea loc la data de 30 septembrie 2019, iar interviul, la o dată ce fi comunicată ulterior. Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 20 de zile de la data apariției anunțului pe pagina de internet a instituției primăriei și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, respectiv până în data de 17 septembrie 2019 la sediul Primăriei Râmnicului.

 

  • Marți, 3 septembrie 2019, Consiliul Județean Vâlcea a trimis către primăriile Râmnicu Vâlcea și Brezoi, precum și la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare documentația aferentă în vederea scoaterii la licitație a serviciului de operare a stațiilor de sortare Râureni și Brezoi. Tot atunci, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu a semnat contractul pentru elaborarea „Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor în județul Vâlcea”, document strategic obligatoriu în managementul deşeurilor pentru perioada 2019-2025, prin care se stabilesc măsurile necesare pentru protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei, inclusiv investiţiile viitoare pentru asigurarea unei gestionări eficiente a deşeurilor menajere la nivelul judeţului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe