Primarii vâlceni, codasi la împaduriri

duminică, 21 decembrie 2008

Primarii vâlceni, codasi la împaduriri

Primarii din judetul Vâlcea refuza sa sprijine efectuarea lucrarilor de împadurire care au drept scop fixarea solului prin amenajari silvice, în pofida faptului ca judetul este afectat de numeroase alunecari de teren active. „Am trimis adrese catre primarii tuturor celor 89 de localitati din judet, în care le-am explicat ca efectuam lucrari de plantare gratuita a puietilor si de îngrijire, tot gratuita, a arboretului în primii patru ani de la înfiintarea amenajarilor silvice. Nu am primit raspuns favorabil de la nici unul dintre primari", a declarat Gheorghe Poenaru, seful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si de Vânatoare Râmnicu Vâlcea.

Problema nu intereseaza pe nimeni

În ultimele patru saptamâni, institutia pe care o conduce a efectuat, în judetul Dolj, plantari de puieti în amenajamente silvice pe nu mai putin de 1.300 de hectare, beneficiind din plin de sprijinul primarilor de acolo, care le-au prezentat proprietarilor de terenuri erodate avantajele colaborarii cu ITRSV. „Cum este posibil ca, în Dolj, sa plantam gratuit peste cinci milioane de puieti, iar în Vâlcea sa ni se spuna ca oferta noastra nu intereseaza pe nimeni? Se pare ca primarii de acolo sunt mult mai interesati de binele localitatilor si al locuitorilor, în vreme ce judetul Vâlcea va continua sa raporteze din ce în ce mai multe alunecari de teren", a concluzionat Gheorghe Poenaru.

Cerere doar pentru zona Exploatarii Miniere Berbesti

În acest an, inspectorii silvici de la ITRSV Râmnicu Vâlcea au împadurit 1.394 de hectare de terenuri degradabile si au executat completari în perimetrul de ameliorari înfiintat pe 90 de hectare, din totalul de 145 de hectare, cât este programul pentru anul 2008. Plantarea se face cu puieti de salcâm în proportie de 75%, iar restul sunt puieti de salcioara, corcodusi, malin si cernisor. ITRSV Râmnicu Vâlcea s-a situat, pentru al treilea an consecutiv pe locul întâi. „Singura zona degradabila din judetul Vâlcea pentru care s-a cerut împadurire este de 17 hectare si se afla pe haldele miniere de la Berbesti. Ocoalele silvice au mai împadurit în judetul Vâlcea, în primavara acestui an 106 hectare integrale, din cele 125 incluse si 59 de hectare completari din 74 cât apar în program.

Motivatia neterminarii programului este lipsa puietilor de rasinoase, iar diferentele se vor împaduri în primavara anului 2009. Este vina primarilor în mare parte ca au zone degradabile si nu cer împadurirea lor.” – spune inspectorul sef al ITRSV Râmnicu Vâlcea.  ITRSV Râmnicu Vâlcea îsi desfasoara activitatea în judetele Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt si Valcea, pe o suprafata totala de 801.576 hectare de fond forestier, din care 467.582 de hectare sunt administrate de Regia Nationala a Padurilor Romsilva, iar 333.994 de hectare se afla în proprietatea altor persoane fizice si juridice. În judetul Vâlcea, padurile aflate în proprietate privata si cele care apartin statului însumeaza 267.413 hectare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe