Sparle si soparle, 25.07.2019

joi, 25 iulie 2019

• Primarul din Băile Olănești, Sorin Vasilache, a organizat în mod IMPECABIL Zilele Orașului Olănești, care au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Timp de trei zile, miile de locuitori și turiști care au venit la evenimentele și concertele în aer liber s-au declarat mulțumiți de organizarea oferită de Primăria Olănești, iar edilul-șef i-a răsplătit pe cei prezenți, stând de vorbă cu oamenii pe toată perioada manifestărilor și ascultându-le opinile sau sfaturile. Este de la sine înțeles că primarul Sorin Vasilache nu va avea probleme în confruntarea electorală din vara anului viitor!
• Din indemnizații, viceprimarul Râmnicului, Carmen Preda, a încasat anul trecut peste 1,3 miliarde de lei vechi (ceea ce înseamnă circa 110 milioane de lei vechi lunar), conform declarației de avere, în timp ce soțul său, Eugen Preda, a realizat venituri mult mai mici, de la firma SC Cosmina Fany SRL din Colonie Nuci, în sumă totală de doar... 140 milioane de lei vechi. Viceprimărița Preda a luat două împrumuturi de la Nicolae Preda în valoare totală de 15.000 euro, din care, ultimul de 10.000 euro, anul trecut. Carmen Preda mai deține bijuterii de 7.000 de euro, două mașini (un Peugeot și un Audi), un apartament, un spațiu comercial și un teren de 790 mp, toate în Râmnicu Vâlcea.
• Județul Vâlcea s-a situat pe locul 17 la nivel național la examenul de titularizare 2019 pentru profesori (cu un procent de 46%), aproape de media pe țară. Rezultatele oficiale de la Ministerul Educației arată că, înainte de contestații, mai puțin de jumătate dintre profesorii care au dat examenul de titularizare au obținut note de peste 7, minimum necesar pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Rata de promovare este de 46,86%, mai mare decât în 2018 când a fost 47,40%. Rezultatele finale se afişează la sediul Inspectoratului Școlar Judeţean Vâlcea în data de 30 iulie 2019.
• Timp de aproape 51 de ani, comuna Fârtățești, din județul Vâlcea, a funcționat oarecum... ilegal, deoarece în legea de reorganizare administrativ-teritorială, adoptată în 1968 de fostul președinte Nicolae Ceaușescu, localitatea figura FÂRTĂTEȘTI, cu „t” în loc de „ț”. Abia acum a fost publicată în Monitorul Oficial decizia Parlamentului privind corectarea erorii....

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe