Medicul oftalmolog de origine vâlceană Constantin Mihai este noul vicepreședinte al Asociației Medicilor de pe Coasta de Azur. (AMORO). Medicul vâlcean este și autorul primului manual de Medicina Aeronautica in limba romană, scris împreuna cu Dr. Ionuț Panait.
Medicul valcean Constantin Mihai, doctor in Stiinte Medicale vine din Franta, în luna Iunie, pentru cateva zile, la clinica Medicalma Vision, pentru a avea grija de vederea pacientilor valceni.
Asociația AMORO a fost înființata de medicul cardiolog Constantin Turchină, devenit între timp şi Consul Onorific al României la Monaco.Asociatia a fost înființata cu scopul de „a crea o sinergie între medicii de origine română care practică medicina în sudul Franţei”, în ideea formării unei conexiuni profesionale, amicale şi culturale şi a promovării imaginii excelente pe care doctorii români din străinătate o fac ţării.
AMORO a facilitat şi organizat și activităţi umanitare care au vizat şi ajutorarea românilor care nu îşi permiteau intervenţii chirurgicale mai complicate.
Medicul vâlcean Constantin Mihai a participat, pana in prezent, la unele dintre cele mai importante congrese și traininguri de oftalmologie din țara și din strainatate(Japonia, Franța, Spania, Italia, Elveția, Grecia)
A fost prezent la conferințe de specialitate alături de personalități precum Dr. Takayuki Akahoshi, seful serviciului de oftalmologie la Mitsui și unul dintre cei mai experimentati chirurgi oftalmologi la nivel mondial.
A participat in Romania și la cel de-al V-lea Congres al Societatii Romane de Cataracta si Chirurgie Refractiva cu participare internationala si la Conferinta Anuala a Societatii Romane Retina.
Congresul a oferit un program stiintific extrem de complex, oferind participantilor noutati din domeniul oftalmologiei .
Medicul vâlcean este și cel care a publicat primul manual de medicina aeronautică in limba romană. Împreuna cu dr.Ionut Panait care a lucrat ca Inspector de medicina aeronautica la Autoritatea Aeronautica Civilă Romană. Un manual care ajuta la protecţia personalului de bord şi a pasagerilor pentru un zbor în siguranţă. “Aceasta ramura a medicinei caută mijloace în a adapta cât mai bine organismul uman la conditiile speciale” a declarat Dr. Panait.
Dr. Mihai declară că revine de fiecare dată, atunci când timpul îi permite, la Ramnicu Valcea, la clinica oftalmologică Mediacalma Vision, cu aceeași plăcere și același respect pentru orașul natal, pentru a- și ajuta pacienții.
Mihaela Mihai (Realitatea de Valcea)